Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, în dezbatere publică. Documentul prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare specifice până acum doar procesului penal

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate. Potrivit unui comunicat al MAI, prin acest proiect se vor modificări esenţiale pentru a îmbunătăţi modul în care sunt căutate persoanele dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent.

Cercetare criminalistică de amploare la locuința lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii au găsit noi fragmente de os și probe biologice, care au fost trimise la expertiză. A fost găsit și telefonul Alexandrei

La șase zile de când recunoștea atrocitățile pe care le-ar fi făcut, Gheorghe Dincă s-a întors, adus de anchetatori, în casa groazei. De data aceasta, în curte au venit zeci de specialiști în astfel de anchete, aduși de la București. Zona a fost împărțită în sectoare astfel încât nimic să nu rămână neverificat. Și au găsit deja noi probe: fragmente de os. Iar suspectul le-a indicat locul în care a ascuns telefonul Alexandrei.

Cazul de la Caracal: Mai multe organizaţii civice solicită răspunsuri din partea instituţiilor abilitate și organizarea unei conferințe de presă comune

Mai multe organizaţii civice au transmis joi o scrisoare miniştrilor de Interne şi al Comunicaţiilor, şefilor DIICOT şi ANCOM, Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112, Avocatului Poporului, reprezentanţilor Poliţiei şi ai altor instituţii, în care solicită organizarea unei conferinţe de presă comune pentru a răspunde tuturor întrebărilor 'cu maximă deschidere posibilă şi cu asumarea angajamentului de a spune adevărul' în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu.

Reprezentanţii 112 se plâng de o avalanşă de apeluri false. STS: anul trecut, peste jumătate din cele 12 milioane de apeluri nu erau urgență

Autoritățile încercă să justifice rateurile din cazul Carcal prin prezentarea problemelor cu care se confruntă serviciile de urgență. Reprezentanții 112 spun că apelurile false le dau mare bătaie de cap operatorilor. Potrivit STS, anul trecut, mai bine de jumătate din cele 12 milioane de apeluri nu reprezentau o urgență.

Ministrul Mihai Fifor a vorbit despre trecerea Sistemului 112 de la STS la MAI

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că printre măsurile aflate în pregătire se numără unificarea dispecerizării şi anume trecerea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de la STS la MAI pentru a nu se mai pierde timp cu transferul apelului către Poliţie, Ambulanţă sau Pompieri, relatează Agerpres.

Șeful DIICOT despre stadiul anchetei de la Caracal: Nu avem concluzii preliminare ale testelor genetice. Inculpatul a devenit confuz când a trebuit să indice locurile în care ar fi aruncat presupusele cadavre

"Până la acest moment, nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice și antropologice cu privire la fragmentele osoase", a ținut să sublinieze procurorul șef al DIICOT, în declarația susținută miercuri. "Nu putem neglija niciuna din versiunile de anchetă. Ne-am dori, din tot sufletul vă spun, pentru că sunt tatăl a două fete, ne-am dori să găsim victimele în viață", a subliniat Felix Bănilă. În urma numeroaselor supoziții apărute în spațiul public, Bănilă a răspuns întrebărilor despre inculpat, despre butoiul cu cenușă și gropile descoperite în curtea casei ororilor. Procurorii nu exclud posibilitatea ca Gheorghe Dincă să fi avut complici. În secțiunea VIDEO puteți urmări întreaga conferință de presă.

Alexandru Cumpănașu: Cred că Alexandra trăiește

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, crede că adolescenta ar mai fi încă în viață și este o moneda de schimb. Declarațiile au fost făcute în emisiunea România nouă de la TVR 1.

EXCLUSIVITATE Anchetele interne scot la iveală bâlbe şi chiar minciuni în cazul Caracal. În exclusivitate, pentru TVR, interviu cu unul dintre poliţiştii care au vorbit cu Alexandra

Unchiul Alexandrei a făcut astăzi publice stenogramele discuțiilor dintre Alexandra și operatorul 112. Tulburătoare, fragmenetele scot la lumina detalii revoltătoare. Un lung șir de greșeli și atitudiuni greu de explicat. Situație regăsită și în anchetele interne ale poliției și ale STS care evidențiază că 112 are echipamente depășite, iar eforturile pentru a le îmbunătăți au fost minime. Pe de altă parte, acțiunea polițiștilor care au intervenit în cazul Alexandrei a fost lipsită de coordonare și haotică, iar unii ofițeri au mințit pentru a-și ascunde greșelile. Vă avertizăm, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite