Financial Times: Kremlinul vrea să elimine Ucraina de pe piaţa mondială a cerealelor şi a propus un parteneriat în acest sens Qatarului şi Turciei. Cele două state au refuzat

A fost o noapte fără bombardamente la Odesa, după ce ruşii au atacat în fiecare zi a săptămânii acest port de la Marea Neagră. Experţii ucraineni, citaţi de la presa de la Kiev, susţin că ruşii au luat o pauză pentru a culege informaţii despre amplasamentul sistemelor de apărare. În schimb, Moscova a lansat drone spre ţinte din sud-vestul Ucrainei, însă toate acestea au fost doborâte. În această dimineaţă, oficialii ruşi au anunţat că a fost întreruptă circulaţia pe podul care leagă Rusia de Crimeea.

Vladimir Putin: Atacul asupra podului Kerci este un act de terorism pus la cale de serviciile speciale ucrainene

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat duminică seara că explozia de pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, este "un act de terorism" pus la cale de serviciile secrete ucrainene. Este prima reacție a președintelui rus, după ce proiectul său de suflet - podul pe care l-a și inaugurat personal - a fost avariat serios în urma unei explozii care a avut loc sâmbătă dimineață.

Pagubele de la podul Kerci, în curs de evaluare. Vagoanele cu combustibil de pe linia ferată sunt îndepărtate. Au apărut imagini din satelit cu tronsonul rutier distrus. Reparațiile ar putea dura până la 3 luni

Scafandrii ruși au fost însărcinați să verifice duminică structura de rezistență a pilonilor podului Kerci. Traficul rutier a fost reluat parțial sâmbătă după-amiază. Primul tren de pasageri, pe ruta Simferopol-Moscova, a trecut în jurul orei 20.00.

Institutul pentru Studiul Războiului - ISW: Serghei Șoigu și șeful de Stat Major al Armatei Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, ar fi fost îndepărtați de Putin, afirmă bloggeri militari ruși. Mai mulți ofițeri reținuți

Razii de anvergură, executate de ofițeri specializați și apropiați lui Putin, au avut loc sâmbătă seara în Moscova, potrivit mai multor surse locale. Institutul pentru Studiul Războiului citează bloggeri militari ruși apropiați de grupul Wagner, care susțin chiar că ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și șeful de stat major, Gherasimov, ar fi fost demiși de Vladimir Putin. Ipoteza unor modificări masive la vârful armatei este plauzibilă, având în vedere că, la câteva ore după dezastrul de pe podul Kerci, distrus parțial sâmbătă dimineață de o explozie, liderul de la Kremlin a luat decizia înlocuirii comandantului "operaţiunii militare speciale" din Ucraina.

"Nu ne temem de nimic. E greu să-i sperii pe cei care au pierdut pe cineva în război". Reacția ucrainenilor după explozia de pe podul Kerci

Conducerea Ucrainei nu îşi ascunde bucuria pentru atacul de pe podul Kerci, însă nu îşi asumă responsabilitatea. Dimpotrivă, unii oficiali de prim rang de la Kiev sugerează că ar fi vorba despre o luptă din cercurile puterii de la Moscova. Ucrainenii de rând au sărbătorit în stradă, fotografiindu-se având drept fundal o poză cu explozia de pe podul Kerci.

Ultima Oră

Cele mai citite