stop cardio-respirator
Tragedie la o sală de fitness din Alba Iulia. O tânără de 17 ani a murit în timp ce făcea exerciții fizice. Intervenția medicilor nu a putut să o salveze.

Trei vieți salvate la Târgu Mureş | Gemeni nou-născuţi în ambulanţă, intraţi în stop cardio-respirator, salvaţi de trei echipaje SMURD. DSU: Datorită vouă două suflete sunt în viaţă, iar o mamă poate privi către viitor cu speranţă, încredere şi iubire
Trei echipaje ale SMURD Târgu Mureş, formate din pompieri-paramedici, medici, asistenţi şi voluntari, au reuşit să salveze viaţa unei mame şi a doi gemeni care au intrat în stop cardio-respirator imediat după ce au fost născuţi într-o ambulanţă, a anunţat, duminică, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Vaslui: Soția tânărului decedat la mai puţin de două zile de la rapel a cerut efectuarea necropsiei. Pe certificatul de deces era trecută o afecţiune despre care nimeni nu ştia
Corpul tânărului de 35 de ani, care a decedat la mai puţin de 48 de ore după administrarea celei de-a doua doze de vaccin cu serul Pfizer, a fost ridicat, miercuri, de poliţişti de la capela bisericii în care era depus, în vederea efectuării necropsiei.

Băiat de 9 ani, din Prahova, mort după ce a intrat în stop cardio-respirator la şcoală. Poliţia a deschis dosar penal
Un băieţel de nouă ani a intrat, marţi, în stop cardio-respirator în timp ce se afla la cursuri la şcoală și a decedat. Poliţia Prahova deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Atenție, urmează detalii cu puternic impact emoțional!

Intervenție impresionantă a ISU Brașov pentru salvarea unui bărbat care nu mai respira și nu mai avea puls
Totul a început cu un apel la 112. La capătul firului, o femeie anunța că bărbatul de lângă ea nu mai respiră și se învinețește. Așa descriu salvatorii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență o intervenție în Brașov, în urma căreia a fost salvată viața unui bărbat de 37 de ani.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Cristinei Țopescu, depus la capela cimitirului Bellu. TVR 1 transmite de la ora 22.30 o ediție specială „In memoriam Cristina Țopescu"
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost depus astăzi la capela cimitirului Bellu din Capitală. Cu flori în mână și lacrimi în ochi, familia, colegii ori simpli admiratori, au venit să-i aducă un ultim omagiu și s-au rugat pentru ca sufletul jurnalistei să se odihnească în pace. Joi, fiica lui Cristian Țopescu va fi incinerată, așa cum și-a dorit.
Mai multe ambulanțe au rămas înzăpezite în Iași. Un bolnav cardiac a murit, în lipsa ajutorului medical
Mii de locuințe în întuneric, localități întregi fără apă, drumuri blocate și, din păcate, o viață curmată. Este bilanțul de până acum al episodului de vreme extremă care a afectat România în ultimele 24 de ore.
Accident grav pe Drumul Național 1, în județul Bihor: doi morți și zece răniți
Două persoane au murit și 10 au fost rănite, după ce trei mașini s-au ciocnit, în localitatea Lugaşu de Jos. Printre răniți se număra și trei copii.

Incendiu într-o garsonieră din Turnu-Severin. Locatarii imobilului au fost evacuați
Incendiu puternic azi noapte la Turnu-Severin. 28 de oameni au fost evacuați, după ce flăcările au cuprins o garsonieră.
- 1
- 2