O gravidă și pruncul ei nenăscut au murit, după ce au fost plimbați între spitale

Tragedie într-o familie din judeţul Neamţ. O tânără de 27 de ani şi pruncul ei nenăscut au murit, după ce femeia a fost plimbată pe la mai multe spitale. Familia tinerei susţine că medicii din Roman, unde a fost internată iniţial, nu au tratat-o cum trebuie. Femeia fusese diagnosticată din copilărie cu distrofie musculară, motiv pentru care mergea în scaun cu rotile, dar şi-a dorit un copil. A rămas gravidă, iar în a 21-a săptămână a început să aibă dureri puternice de cap şi stări de vomă. Medicii de la Roman au transferat-o la maternitatea din Iaşi, unde nu i s-a descoperit nimic anormal în evoluţia sarcinii, dar fiindcă suferea de distrofie, s-a cerut opinia unui neurolog. A fost trimisă la Neurologie, apoi la Boli Infecţioase, unde a murit.

Peste 600 de angajați de la Ambulanță au ieșit în stradă. Promisiuni din partea guvernanților

Sindicaliştii de la Ambulanţă continuă protestele. Ei sunt îngrijorați că le-ar putea scădea salariile de la 1 ianuarie dacă vor fi mutate contribuțiile în sarcina angajatului. Și starea proastă a ambulanțelor din toată țara se adaugă pe lista problemelor. Întors din Parlament, unde a fost respinsă moţiunea pe Sănătate, ministrul Florian Bodog le-a promis că nu vor exista scăderi salariale și că, în ședința de guvern de astăzi, va fi adoptată ordonanţa de urgenţă privind achiziția de ambulanţe.

Concert caritabil la Timișoara pentru reabilitarea spitalelor lovite de furtună

Duminică, 8 octombire, concert caritabil la Timişoara! Artişti locali şi naţionali vor urca pe scenă pentru o cauză nobilă: fondurile strânse vor fi folosite pentru reabilitarea spitalelor lovite de furtună. Printre cei care vor cânta se numără: Phoenix, Pro Musica, Cargo, Bega Blues Band și Implant pentru Refuz.

Noi proteste în sănătate. Aproximativ 200 de persoane au demonstrat în fața Ministerului Muncii

Angajații din sistemul sanitar au ieșit, luni, din nou în stradă. Reprezentanții celui mai mare sindicat din sistemul sanitar, Federația Sanitas, au pichetat Ministerul Muncii. Protestele vor continua toată săptămâna. Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii, dar și angajații din alte domenii, sunt nemulţumiţi că le vor scădea veniturile, din cauza modificărilor legislative ce vor intra în vigoare la 1 ianuarie.

Ultima Oră

Cele mai citite