Premiile UNITER: Spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte”, câştigătorul ediției 2026. Lista laureaţilor

Seară de gală pentru lumea teatrului românesc. Excelența în artele spectacolului este recompensată și în acest an la Gala Premiilor UNITER. Spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte”, montat la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, după piesa lui Eugene O’Neill, scenariul Roman Doljanski, regia Timofei Kuliabin, a fost marele câștigător al serii la Premiile UNITER 2026.
Ziua mondială a teatrului / https://www.world-theatre-day.org

27 martie, Ziua Internațională a Teatrului

“E terorism în lume. E război. Pentru că oamenii au şi o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe” spune regizorul şi dramaturgul norvegian Jon Fosse, în mesajul său adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită în fiecare an la 27 martie de comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public.

COOLTURA "Sub Pământ", în regia lui David Schwartz, la centrul Replika. Un spectacol despre soarta comunităţilor din Valea Jiului după 1989

Un spectacol reper a marcat artistic şi uman o anumită direcţie din teatrul românesc, aceea care privilegiază teatrul social, documentar, de reacţie civică şi politică. Spectacolul “Sub Pâmânt” e despre Valea Jiului după '89, iar echipa care l-a realizat e alcătuită din Mihaela Michailov şi David Schwartz, actorii Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean şi Andrei Şerban. Spectacolul a implinit 10 ani şi a avut de curând câteva reprezentaţii aniversare.

COOLTURA Spectacolul „(In)dependenţii”, în regia Catincăi Drăgănescu, o radiografie a sectorului cultural independent din România

„(In)dependenţii”, o nouă piesă este pusă în scenă, la Unteatru. Pornind de la sintagma „lucrătorul cultural independent", Catinca Drăgănescu semnează textul şi regia, iar montarea este pe o structură post dramatică. Publicul se poate amuza sau întrista odată cu jocul personajelor. Un joc născut în urma unor povești din sfera spaţiului independent, a oamenilor care sunt pe sau în spatele scenei, provocări și problematici cu care se confruntă. Regizoarea spune că a rezultat un eseu performativ tragi-comic şi onest.

COOLTURA Actorul Mugur Arvunescu lansează cartea „Au pus cătuşe florilor”, dedicată spectacolului care a marcat teatrul românesc

În 1991, la Odeon, în Bucureşti, un spectacol revoluţiona teatrul. „...Au pus cătuşe florilor..." de Fernando Arrabal, în regia lui Alexander Hausvater, a devenit un moment marcant al scenei noastre. Spectacolul e adus în atenţie acum într-o carte de actorul Mugur Arvunescu. Rememorarea vine într-un moment aniversar, când Teatrul Odeon sărbătorește 75 de ani de existență și 110 de la inaugurarea clădirii din Calea Victoriei.

Spectacolul „Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu" de Catinca Drăgănescu, la Teatrul Apollo 111 din Capitală

Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România comunistă, Mihaela Runceanu, are parte de un spectacol la Teatrul Apollo 111 din Capitală, în regia Catincăi Drăgănescu. E construit în jurul legendei născute din misterul morţii tragice a cântăreţei, ucise în 89. Lunile următoare, tot la Teatrul Apollo 111, va fi lansată şi o a doua producţie inspirata de viaţa Mihaelei Runceanu, în viziunea regizorului Gabriel Sandu.

Ultima Oră

Cele mai citite