Smârdan, Cincu, Babadag. Trei dintre cele mai mari poligoane folosite pentru antrenamentele NATO, extinse și modernizate

Ministerul Apărării a trimis notificări privind extinderea și modernizarea a 3 mari poligoane primarilor din Smârdan, Cincu și Babadag. Pot apărea însă probleme, pentru că nu mai sunt terenuri disponibile aproape de poligoane. Asta în condițiile în care la Smârdan, de exemplu, poligonul ocupă aproape 80% din suprafața comunei. De când e război în Ucraina, se fac mai multe antrenamente cu mii de soldați din țările Alianței și cu tehnică modernă de luptă.

Militar român, mort în timpul unui exercițiu la Smârdan, în județul Galați. Acesta a fost strivit de un tanc

Accident mortal în poligonul de la Smârdan. Un militar român şi-a pierdut viaţa în timpul unor exerciţii, după ce a fost călcat de un tanc. Bărbatul coordona manevrele pentru deplasarea vehiculului când a fost lovit de maşina de luptă. Procurorii militari au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Atenţie, sunt informaţii cu puternic impact emoţional!

''Justice Sword 21''/Iohannis: Este extrem de important să avem forțe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Duda: Devenim tot mai compatibili cu aliații noștri, chiar și cu SUA

Desfăşurare impresionantă de forţe militare în poligonul de la Smârdan, Galați, cu ocazia exerciţiului "Justice Sword 21". Soldații români și polonezi mobilizaţi în structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova au executat manevre complexe, în prezenţa președinților României și Poloniei.

Ultima Oră

Cele mai citite