sistemul public de sanatate

Comisarul pentru Drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, le-a cerut vineri statelor membre să garanteze "niveluri adecvate ale finanţării publice pentru respectarea dreptului la sănătate pentru toţi", relatează agenţia EFE.
Tratați la privat, nu în străinătate. Regula va fi aplicată pentru bolnavii care nu pot fi vindecați în sistemul de stat
Reguli noi pentru persoanele cu boli grave, care nu pot fi tratate în spitalele de stat. Dacă terapiile se pot face în clinicile private din România, atunci pacienții nu vor mai fi trimiși în străinătate, ca până acum. E vorba de proceduri neurochirurgicale, de chirurgie robotică sau cardiologie intervențională. Ministrul Sănătății susţine că astfel economiile vor fi semnificative.
Medicii nu vor să aleagă între stat și privat. Spun că profesia lor este una liberală și se încalcă și drepturile pacienților
Propunerea șefului DSU Raed Arafat care cerea ca medicii să aleagă între stat și privat nu e susținută de toți doctorii. Aceştia susţin că profesia lor este una liberală. În plus, ar fi încălcate şi drepturile pacienţilor. Sunt oameni care îşi doresc să fie trataţi de anumiţi medici doar în clinici private. Nu mai sunt nevoiţi astfel să aştepte pe holurile spitalelor.
Dr. Raed Arafat: Când aducem bolnavul grav cu elicopterul, nu aterizăm la privat, aterizăm la un spital de stat
Propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) Raed Arafat care cerea ca medicii să aleagă între stat și privat a stârnit multe dezbateri. Dr. Raed Arafat a adus marți seara noi argumente, în emisiunea Pulsul Zilei.