Priviți cerul în noaptea de 21 decembrie! Saturn și Jupiter vor fi atât de aproape una de cealaltă încât vor forma un astru dublu

În decembrie 2020 uită-te pe cer pentru că nu vei mai vedea niciodată așa ceva! Este îndemnul specialiștilor de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului București. Cele mai mari planete din sistemul solar se vor afla foarte aproape aparent una de alta, atât de aproape încât vor părea un astru dublu.

Asteroid din altă lume. Confirmarea cercetătorilor

Observaţie fără precedent în istoria explorării spaţiului. Oamenii de ştiinţă au confirmat că un asteroid văzut luna trecută este dintr-un alt sistem solar.  Obiectul stâncos, de aproximativ 400 de metri, are o formă nemaivăzută la vreun corp ceresc din sistemul nostru solar.

NASA anunță că în Sistemul Solar ar trebui să se afle încă o planetă și aceasta este un "super-pământ"

Ipotetica Planetă X, denumită de unii Nibiru sau pur și simplu Planeta 9, se află undeva la limitele Sistemului Solar, iar astronomii sunt determinați să o găsească, conform unui comunicat al NASA în care se precizează că au fost descoperite numeroase dovezi indirecte ale existenței acestei planete și că devine "greu" să ne imaginăm Sistemul Solar fără această lume nevăzută, informează Space.com.

Alinierea planetelor întrerupe temporar misiunile desfășurate de NASA pe Marte

La fiecare doi ani, Marte "alunecă" în spatele Soarelui, plasând astfel cele trei sonde ale NASA care orbitează planeta și cele două rovere funcționale aflate pe scoarța marțiană într-o zonă din spațiu în care aceste dispozitive nu mai pot să comunice eficient cu echipele de cercetători de pe Terra - un fenomen care se va produce sâmbătă, informează DPA.

Ultima Oră

Cele mai citite