Cu avionul, la Constanța. Turiștii din Suceava, Cluj, Timișoara și Oradea vor ajunge mai repede pe litoralul românesc

La vară, turiștii din Suceava, Cluj, Timișoara și Oradea vor ajunge mai repede pe litoralul românesc. Orele multe petrecute pe șosea vor fi date uitării și înlocuite cu un zbor scurt până la Constanța. Operatorii din turism cred că acesta va fi un argument în plus pentru români să aleagă o vacanță în țară și vor să facă pachete cu transport inclus. Este primul an în care, după mai multe încercări, aeroportul din Constanța, va avea atât de multe zboruri interne.

Trenurile Soarelui, arhipline. Cererea a fost atât de mare, încât unii pasageri nu au găsit nici bilete fără loc

Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui, aglomeraţie şi în Trenurile Soarelui. Pline până la refuz au fost trenurile "CFR" puse în circulaţie pentru sezonul estival. Cererea de bilete a fost atât de mare încât mulţi călători au fost nevoiţi să îşi amâne vacanţa sau să rişte şi să meargă cu “naşul”. "CFR Călători" vrea acum să suplimenteze numărul de vagoane.

Raed Arafat: Vreau ca scafandrii IGSU să devină salvatori, nu numai recuperatori de persoane decedate

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus marţi, la Constanţa, că numărul scafandrilor de care dispune Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este insuficient, intenţionându-se creşterea numărului acestora, iar pe litoral să se formeze, în sezonul estival, echipe de scafandri de intervenţie rapidă, scrie Agerpres.

CNAIR închide podul Agigea în perioada 8 și 25 mai

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în vedere restricționarea totală a traficului auto pe podul de la Agigea, în perioada 8-25 mai 2017, în vederea pregătirii acestuia pentru circulația din sezonul estival.

Ultima Oră

Cele mai citite