Serbia a furnizat Ucrainei sute de mii de proiectile și milioane de gloanțe, în pofida relațiilor apropiate dintre Moscova și Belgrad, operațiuni care s-au derulat prin intermediul unor state membre ale NATO, a transmis joi Serviciul de Informații Externe (SVR) al Rusiei, relatează agenția EFE.
Preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi sârb Aleksandar Vucic au purtat discuţii marţi la Atena, pe care ambii lideri le-au descris drept "bune" şi "deschise", relatează Reuters.
Ministrul sârb al Economiei Rade Basta a creat luni agitaţie pe scena politică din Serbia cu o propunere ca Belgradul să impună sancţiuni împotriva Rusiei, prima astfel de declaraţie a unui oficial guvernamental sârb în favoarea sancţiunilor şi o îndepărtare de la poziţia oficială a Serbiei, relatează marţi agenţia croată de ştiri HINA.
Moscova a denunţat închiderea de către ţări europene vecine Serbiei a spaţiului lor aerian pentru avionul ministrului de Externe rus, care era aşteptat luni la Belgrad, informează AFP.
Ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi-a anulat o vizită de două zile în Serbia, planificată de ceva vreme, după ce 3 ţări care se învecinează cu teritoriul sârb au decis să-şi închidă spaţiul aerian, informează Interfax.