Pompierii și medicii SMURD români continuă să salveze vieți în Turcia. Dr. Marian Drăghici: Localnicii s-au mai resemnat, își doresc foarte mult și să recupereze trupurile neînsuflețite ale rudelor lor

Echipele de căutare şi salvare din România continuă să salveze vieţi şi la aproape o săptămână de la marele cutremur. Pompierii şi medicii SMURD au reuşit să scoată în această dimineaţă, de sub tone de beton, un bărbat de 35 de ani. Omul era în viaţă, a fost tratat de medicii români şi dus la un spital din zonă.

Mesaj impresionant pentru pompierii români: Vă mulțumesc din toată inima pentru că mi-ați salvat fratele și soția, în mod special bărbatului cu casca roșie! Vă sunt dator toată viața!

Vin mărturii tulburătoare de la pompierii români aflaţi în Turcia. Aceştia fac eforturi supraomeneşti să caute şi să salveze victimele afectate de cutremur, dar dincolo de durerea de nedescris au parte şi de momente emoţionante. Un mesaj deosebit a venit de la fratele unui bărbat salvat de pompierii români, care a ţinut să transmită un mesaj de mulţumire "bărbatului cu cască roşie". Nu i-a văzut faţa, dar l-a îmbrăţişat când salvatorii români i-au scos fratele şi cumnata de sub plăcile de beton. Bărbatul cu cască roşie este locotenentul Bogdan Toma şi a făcut mărturisiri impresionante pentru Știrile TVR.

Poliția turcă a reținut deja 12 persoane suspectate de a fi vinovate de prăbușirea clădirilor în seismele de luni. Câțiva dintre ei sunt contractori în construcții

Poliția turcă a reținut 12 persoane în ancheta clădirilor prăbușite din provinciile de sud-est Gaziantep și Şanlıurfa, în urma cutremurului uriaș care a lovit Turcia, a informat, sâmbătă, presa locală, citată de The Guardian. Cei luați în custodie au inclus contractori, potrivit agenției de presă DHA. Procurorii vor înființa "oficii speciale de investigare a crimelor de cutremur".

Pompierul Bogdan Toma, despre sinistrații turci: M-a impresionat omenia lor. Din puținul pe care îl aveau, încercau să vină la salvatori și să le dea o bucățică de pâine sau un pahar cu apă

Momente emoţionante pentru pompierii români, în Turcia. Participă la misiuni de salvare contracronometru, scot oameni de sub dărămâturi, iar orice secundă sau mişcare greşită pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Fratele unui bărbat salvat de pompierii români i-a transmis un mesaj de mulţumire "bărbatului cu cască roşie". Nu i-a văzut faţa, dar l-a îmbrăţişat atunci când salvatorii români i-au scos fratele şi cumnata de sub plăcile de beton. Mesajul s-a viralizat pe internet.

Numărul deceselor a ajuns la 25.000 în Turcia şi Siria, în urma cutremurelor de luni. Mai bine de 160.000 de salvatori sunt implicați în operațiunile de căutare

Cel puțin 25.000 de oameni au pierit în cutremurul care a devastat Turcia și Siria. Este cel mai recent bilanț, dar e încă provizoriu. Ca prin minune, la atâtea zile de la seism, mai sunt găsiți oameni în viață, sub dărâmături, însă tot mai puțini, iar șansele scad cu fiecare minut. Președintele Recep Erdogan promite că orașele afectate vor fi reconstruite în cel mai scurt timp posibil. În mai puțin de patru luni ar trebui să aibă loc alegeri în Turcia, iar președintele avea probleme de popularitate și înainte de seism.

Ultima Oră

Cele mai citite