Mircea Geoană, despre viitorul secretar general al NATO: Sunt încrezător că se va găsi o soluţie

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, la Alba Iulia, întrebat despre candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al Alianţei, că este încrezător că se va putea găsi o soluţie care să cuprindă toţi cei 32 de aliaţi în timp util pentru a putea avea un anunţ în acest sens la Summitul de la Washington.

Iohannis, despre cursa pentru NATO: Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez. Șansele mele sunt rezonabile

Președintele Klaus Iohannis spune că nu intenționează să se retragă din cursa pentru șefia NATO, în care se află alături de premierul Olandei, și că nici nu negociază pentru o altă funcție la nivel european. Declarațiile au fost făcute miercuri seară, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, alături de președintele Consiliului European, Charles Michel.

NATO se grăbeşte să conceapă un pachet pe termen lung pentru Ucraina. Statele membre au păreri divergente în privința aspirațiilor Kievului de integrare în Alianță

NATO ar putea elimina unele bariere din calea apropierii Ucrainei de Alianţă. Va fi creată şi o noua structură pentru cooperarea bilaterală consolidată. Subiectele au fost discutate de miniştrii Apărării la Bruxelles. Se încearcă să se ajungă la un consens înaintea summitului de la Vilnius de luna viitoare asupra unui plan amplu pe termen lung pentru Kiev.

Ultima Oră

Cele mai citite