SCUMPIREA CARBURANȚILOR Premierul a cerut ministerelor Energiei și de Finanțe să verifice prețul carburanților. Șoferii protestează alimentând cu motorină de doar câțiva bani

Şoferii din mai multe oraşe din ţară continuă protestele faţă de scumpirea carburanţilor. Aceştia s-au strâns în staţiile PECO şi au alimentat de doar câţiva lei cu benzină sau motorină. Premierul Nicolae Ciucă a cerut verificări ale modului în care a evoluat preţul la pompă şi a promis măsuri.

OUG: Pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi în luna iulie un ajutor financiar de 700 lei

Pensionarii cu venituri mici vor primi luna viitoare 700 de lei. Este un sprijin care va fi acordat o singură dată, nu în fiecare lună, menit să-i ajute să facă faţă scumpirilor din ultima perioadă. Pragul de venituri pentru beneficiari a rămas 2 mii de lei, deşi, la începutul şedinţei de guvern, premierul s-a încurcat şi a anunţat greşit o limită mai mare, de 2.500 de lei.

Guvernul a aprobat un sprijin financiar este de 50 de lei/zi pentru cei care găzduiesc refugiați ucraineni

A fost stabilit modul în care persoanele fizice care găzduiesc refugiaţi din Ucraina pot deconta cheltuielile. Potrivit hotărârii de guvern aprobate azi, pentru a obţine echivalentul celor 20 de lei pe zi de persoană pentru hrană și 50 de lei pe zi pentru cazare, românii care îi găzduiesc trebuie să depună la primării o cerere. În aceasta vor preciza numărul persoanelor găzduite, numele acestora, localităţile din care declară că provin şi perioada pentru care solicită decontarea. Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au un termen de 10 zile lucrătoare de la primirea situaţiilor centralizatoare, să facă plățile.

Ultima Oră

Cele mai citite