Joi 15 mai 2025 | București 16˚C / Senin

Liderii militari americani, într-o conferință de presă rară în acest format: Ucraina, un conflict "îngrozitor", dar "nu inevitabil"

Un atac pe scară largă al Moscovei în Ucraina ar avea consecinţe "îngrozitoare" pentru poporul ucrainean, dar conflictul "nu este inevitabil", au estimat şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, și secretarul Apărării, Lloyd Austin. Cei doi au avertizat că, în prezent, Rusia are amplasate la frontierele Ucrainei suficiente forţe pentru o invazie, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Boris Johnson îl îndeamnă pe Putin "să dea înapoi", pentru a evita "vărsarea de sânge". Luni, noi sancţiuni. Parlamentar britanic: "În timp ce Moscova îşi arată muşchii în Ucraina, banii ruseşti încă ne otrăvesc ţara"

Premierul britanic, Boris Johnson, doreşte să evite "vărsarea de sânge" în Ucraina şi urmează să îl apeleze pe Vladimir Putin, pentru a-l îndemna din nou "să dea înapoi şi să se angajeze diplomatic", a declarat vineri seară o purtătoare de cuvânt din Downing Street, notează AFP, preluată de Agerpres. 

Maraton al convorbirilor telefonice pentru reducerea tensiunilor de la granița Ucrainei. La Moscova se lucrează la noua strategie de politică externă. Documentul e aproape gata

"Rusia nu vrea război cu Ucraina", susţine şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov. El avertizează însă că Rusia nu va permite Occidentului "să-i calce în picioare interesele de securitate". Deşi pretinde că nu vrea război, în ultimele 24 de ore, Rusia a continuat să concentreze trupe în apropiere de frontiera cu Ucraina. NATO urmăreşte situaţia îndeaproape şi atrage atenţia că atacarea Ucrainei de către ruşi poate lua mai multe forme, inclusiv o încercare de lovitură de stat, acte de sabotaj sau un atac cibernetic.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizează în privința unui evantai larg de posibile acțiuni din partea Rusiei

Rusia ar putea desfăşura un ''evantai larg'' de acte violente contra Ucrainei, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat însă că rămâne deschisă posibilitatea negocierilor şi a convorbirilor de pace, informează AFP. Într-o conferinţă organizată de grupul de reflecţie american Atlantic Council, Stoltenberg a enumerat diferitele opţiuni de care ar dispune Rusia.

EXCLUSIV Mircea Geoană: Noi n-avem nimic de ascuns când spunem că scutul din Polonia, din România, cel din Spania sunt pur defensive. Nu avem o problemă să demonstrăm acest lucru, dar în documentul nostru acest element nu figurează

"În documentul trimis de NATO Federaţiei Ruse nu figurează o prevedere referitoare la o eventuală inspecţie a părţii ruse în baza de la Deveselu, în contextul unor elemente de reciprocitate pe acest subiect". Declaraţia a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu acordat în exclusivitate colegei noastre Loara Ştefănescu. Oficialul NATO a precizat că sunt planuri de apărare a României, a aliaţilor, care pot fi activate în orice moment, pentru orice scenariu.

Ultima Oră

Cele mai citite