SARS CoV-2
Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat, marţi, definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).
Tot mai multe cazuri de Covid în Suceava, județul cu cele mai puține vaccinări. Medicii spun că e abia începutul
Suceava, județul cu cea mai scăzută rată de vaccinare din țară, de 30 la sută, este lovit în plin de valul 5. Două dintre orașele sale conduc în clasamentul îmbolnăvirilor pe țară. Iar rata de pozitivare în județ crește amețitor de la o zi la alta.
Se schimbă regulile de carantină și izolare. Carantină de 5 zile pentru contacții direcți vaccinați
Și cei vaccinați anti-COVID care sunt contacți direcți ai unor persoane infectate vor sta de acum închiși în casă. Dar carantina va fi scurtă, de numai 5 zile. În cazul bolnavilor vaccinați, perioada de izolare este redusă la 7 zile, adică jumătate faţă de cât era până acum. În schimb, persoanele nevaccinate vor rămâne 10 zile în carantină sau izolare.
Franța, Spania, Marea Britanie intră în zona roșie. CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, o nouă hotărâre prin care se actualizează lista ţărilor/ teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat. Va intra în vigoare din 9 ianuarie, ora 00.00.
Decizie CNSU: Perioada de carantină se reduce la 5 zile pentru vaccinați și 10 pentru nevaccinați în cazul persoanelor care sosesc în România din țările de risc epidemiologic. Vor sta în carantină și contacții vaccinați
StirileTVR.ro vă oferă decizia integrală a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Bilanţ COVID-19 România | 5.922 de cazuri noi şi 31 de decese în ultimele 24 de ore
Un număr de 5.922 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 31 de decese, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
Guvernul a adoptat hotărârea privind starea de alertă, măştile medicale sau FFP2, în spaţiile închise şi deschise. Noile măsuri intră în vigoare din 8 ianuarie
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie, precum şi stabilirea măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Bilanţ COVID-19 România | Creştere constantă a îmbolnăvirilor: 6.018 cazuri noi şi 44 de decese în ultimele 24 de ore. 400 de pacienţi, printre care şi 8 copii, la terapie intensivă
Un număr de 6.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 44 de decese, a informa Grupul de Comunicare Strategică.
Arafat: Agenţii economici riscă întreruperea activităţii, ca urmare a infectării personalului, dacă nu sunt respectate regulile
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, i-a avertizat, miercuri, pe agenţii economici că riscă să îşi întrerupă activitatea, ca urmare a infectării unui mare număr de angajaţi, în cazul în care nu sunt respectate regulile sanitare.

