După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în acest an. Războiul din Ucraina afectează toate sectoarele economice. Estimarea este făcută de Comisia Europeană, care, înainte de agresiunea Rusiei în Ucraina, anticipase o creştere economică de 4,2% în acest an.
Ungaria respinge setul de sancţiuni propus de UE ce include un embargo asupra petrolului rusesc, în forma sa actuală, a declarat luni pentru BBC europarlamentarul Fidesz Balazs Hidveghi, relatează MTI, preluată de Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi Occidentul că sacrifică restul lumii pentru a-şi menţine dominaţia globală, inclusiv prin sancţiunile împotriva Rusiei care creează o criză planetară, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Grupul rus Gazprom a anunţat astăzi că nu va mai putea exporta gaze naturale prin Polonia via gazoductul Yamal-Europe, după ce autorităţile de la Moscova au impus sancţiuni împotriva firmei care deţine tronsonul din Polonia al acestui gazoduct crucial pentru tranzitul gazelor spre Europa, informează AFP.
Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, afirmând marţi că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa.
Premierul italian Mario Draghi şi preşedintele american Joe Biden şi-au exprimat marți unitatea împotriva Rusiei şi în sprijinul Ucrainei, în timpul unei întrevederi care a avut loc la Casa Albă.
Președintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe ajutorul financiar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv 20 de miliarde în ajutor militar. Între timp, lupta continuă cu înverşunare, iar bombardamentele ruseşti nu se mai opresc. Zeci de persoane și-au pierdut viața. Pagubele sunt incredibile.