rezidenţiat
8500 de absolvenţi de Medicină au susținut examenul de rezidenţiat. Anul acesta, Ministerul Sănătății a aprobat 5415 locuri pentru Medicină, Farmacie și Medicină dentară. Bucureștiul este unul dintre cele șase centre universitare în care a fost organizat concursul.
Prea puține locuri pentru examenul de rezidențiat. Un absolvent de Medicină: Faci o facultate 6 ani şi nici măcar asistent medical nu poţi să fii
În timp ce unele secţii de spital îşi închid uşile în anumite zile din cauza deficitului de personal, absolvenţii facultăţilor de medicină şi farmacie acuză Ministerul Sănătăţii că a scos prea puţine locuri pentru examenul de rezidenţiat. Cifra e semnificativ mai mare faţă de anul trecut dar chiar şi aşa, la Medicină generală diferenţa dintre numărul candidaţilor înscrişi şi a locurilor disponibile este de 1.600. Cine nu va prinde loc, va deveni şomer de lux în care statul a investit peste 80 de mii de lei în timpul facultăţii.
Soluţii pentru zonele unde nu sunt medici. În toamnă, vor fi scoase la concurs 5415 locuri la examenul de Rezidențiat
Ministerul Sănătăţii va scoate mai multe locuri decât anul trecut la examenul de Rezidențiat. Speră astfel să rezolve deficitul de aproape 12 mii de medici, mai ales în zonele mai puțin dezvoltate din țară. Problema e că rezidenţii nu vor să profeseze în oraşele mici.
După scandalul de la examenul de rezidenţiat, tot mai multe voci din sistem cer schimbarea din temelii!
Absolvenți de Medicină și medici acuză că în România promovarea examenului de rezidențiat se bazează pe memorarea mai multor cărţi şi reproducerea informaţiilor care, oricum, de multe ori sunt neactualizate sau greşite. Ei propun să fie introdusă o probă clinică, aşa cum se întâmplă în alte state.
Absolvenţii de Medicină şi Farmacie au dat rezidenţiatul. Scandal în Capitală: mai multe scanere pentru grilele de concurs nu au funcționat
Examen de rezidențiat cu scandal în Capitală. Mai multe scanere folosite la corectarea lucrărilor nu au funcționat. Până la urmă, Ministerul Sănătății a cerut recorectarea grilelor de examen. Aproape 7 mii de absolvenţi de Medicină şi Farmacie și-au disputat aproximativ 3500 de locuri în toată țara. Cea mai mare concurență a fost la Medicină Dentară. Anul acesta, pentru mai multe specializări pediatrice, nu a fost niciun loc.
Birocraţia, piedică în calea rezidenţilor. Mulți dintre ei spun că nu au programă școlară după care să învețe
Într-o ţară în care tot mai multe spitale rămân fără medici, statul se pierde în birocraţie în loc să aprobe programele de studii pentru rezidenţi. Asta spun sute de tineri care au ales să se specializeze în patologie pediatrică. Anul trecut, ministerul a creat cinci noi specialităţi, dar nici acum doctorii nu ştiu nici în ce secţii sau spitale urmează să înveţe.
Premierul i-a cerut ministrului Sănătății să ia măsuri pentru ca românii să înțeleagă necesitatea vaccinării copiilor
La Palatul Victoria a avut loc, joi, prima ședință de guvern după vizita premierului la Bruxelles. Printre subiectele aflate pe ordinea de zi, organizarea și finanțarea rezidențiatului.