România, față în față cu criza de la Chișinău. MAE își nuanțează poziția și recunoaște legitimitatea Parlamentului Republicii Moldova

Oficialii de la Bucureşti şi-au nuanţat poziţia cu privire la situaţia din Republica Moldova. Dacă luni, Teodor Meleşcanu se pronunţa în favoarea alegerilor anticipate, marți, Ministerul de Externe a anunțat oficial că recunoaşte legitimitatea Parlamentului de la Chișinău. Poziţia MAE de marți este asumată şi de Administraţia Prezidenţială, potrivit unui punct de vedere citat de ziare.com.

Criză politică la Chișinău. Forțele politice, incapabile să se așeze la masa dialogului

Criză profundă la Chișinău, cu doi premieri și o incapacitate a forțelor politice de a se așeza la masa dialogului. Președintele Igor Dodon a organizat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, constituit ieri prin decret. Una dintre decizii a fost anularea documentelor semnate de cei pe care îi consideră ilegitimi. Acestea se refereau la dizolvarea parlamentului și la organizarea alegerilor anticipate. Între timp, cinci state occidentale și-au declarat susținerea față de parlamentul de la Chișinău.

Republica Moldova - o țară, două guverne. La Chișinău s-a întrunit guvernul condus de Maia Sandu, dar și cel condus de Pavel Filip

Încă o zi tensionată pe scena politică de la Chișinău. Noul guvern condus de Maia Sandu a avut deja prima ședință, în același timp cu reuniunea fostului cabinet condus de Pavel Filip. Și Parlamentul și-a continuat activitatea, iar deputații socialiști și cei ai blocului politic ACUM au creat o comisie de anchetă pentru a investiga celebrul Dosar al Furtului Miliardului.

Cu ochii pe Republica Moldova. UE, SUA şi Rusia reacţionează la evenimentele de la Chişinău

Situația critică din Republica Moldova este reflectată pe larg în presa internațională. UE și Consiliul Europei fac apel la calm, iar ambasada americană la Chișinău susține eforturile partidelor de a depăși impasul politic. Într-un comunicat de ultimă oră, UE a luat act de deciziile adoptate ieri de Parlamentul de la Chișinău, inclusiv de formarea coaliției guvernamentale. Alegerea socialistei Zinaida Greceanîi în funcția de președinte al Parlamentului a fost salutată de Moscova, care urmărește atent evoluțiile de la Chișinău.

Republica Moldova: Maia Sandu, desemnată de Igor Dodon în funcţia de premier. Zinaida Greceanîi, noul președinte al Parlamentului, în pofida interdicţiei Curţii Constituţionale

Schimbări politice ample într-un moment extrem de tensionat la Chișinău. Parlamentul de peste Prut are o nouă conducere, printr-o alianță care părea imposibilă până mai ieri, cea dintre socialiștii președintelui Dodon și pro-europenii conduși de Maia Sandu și Andrei Năstase. Noua alianţă a convocat sâmbătă o ședință parlamentară extraordinară pentru numi un președinte al legislativului și un nou premier. Zinaida Greceanîi a fost votată preşedinte al Legislativului, iar Maia Sandu a fost numită, prin decret prezidenţial, premier al Republicii Moldova. Democraţii cer demisia preşedintelui Igor Dodon, pe care-l acuză de trădare de patrie.

Ultima Oră

Cele mai citite