Reguli și amenzi usturătoare pentru cei care merg pe trotinete electrice. Vârsta minimă, 14 ani. Este interzisă circulația pe trotuare

Reguli noi și dure pentru cei care folosesc trotinetele electrice pe drumurile publice. Este pentru prima dată când legislația de circulație devine obligatorie și pentru cei care folosesc un astfel de mijloc de transport. Autoritățile vor astfel să pună ordine în haosul de pe străzi, după ce s-au înregistrat tot mai multe accidente în care au fost implicați conducători de trotinete. Astfel, de acum înainte, cine vrea pe trotinetă trebuie să aibă buletinul la el și să respecte reguli clare.

Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost reglementată: act de identitate, folosirea pistelor pentru biciclete, sistem de avertizare sonoră

Cei care merg cu trotinete electrice vor trebui să respecte reglementări similare bicicliştilor, potrivit unei hotărâri de guvern pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul reglementării regimului juridic aplicabil circulaţiei trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Ultima Oră

Cele mai citite