refugiaţi
Numărul cetăţenilor ucraineni care au fugit din calea războiului şi care s-au angajat în companiile româneşti a ajuns, miercuri, la peste 4.600, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.
Comisia Europeană prelungeşte măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina
Măsurile de protecţie de urgenţă pentru persoanele care au fugit de războiul din Ucraina vor fi prelungite până cel puţin în martie 2024, a anunţat luni Comisia Europeană, potrivit DPA.
21 de migranți au murit înecați după ce două bărci s-au răsturnat în apele teritoriale ale Greciei
21 de migranți, dintre care cel puţin 16 femei, au murit înecate în apele teritoriale ale Greciei, după ce două bărci pline cu peste 120 de migranți s-au răsturnat în dreptul a două insule grecești. Forțele pazei de coastă ale Greciei au sărit în ajutorul oamenilor care riscau să se înece în marea agitată. Potrivit autorităților elene, bărcile au plecat din Turcia, spre Grecia, deși vântul bătea foarte puternic. Au fost salvate 80 de migranți, între care 18 copii, însă alte 15 persoane aflate în ambarcațiuni au fost date dispărute de către autoritățile grecești. Sunt imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați: Nu-i uitați pe ceilalţi! Dincolo de criza din Ucraina există numeroase alte crize umanitare
Europenii trebuie "să tragă învăţăminte" din primirea cu braţele deschise rezervată refugiaţilor ucraineni, pentru a-şi deschide uşile şi în faţa altor refugiaţi, într-un moment în care crizele umanitare se înmulţesc, a îndemnat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-un interviu pentru AFP.
Refugiaţii ucraineni au contribuit la o creştere record a populaţiei Germaniei
Refugiaţii care sosesc din Ucraina au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei până la cel mai înalt nivel al său înregistrat vreodată, a anunţat Oficiul Federal de Statistică, potrivit căruia 84 de milioane de oameni locuiesc acum în cea mai populată ţară a Uniunii Europene (UE), informează marţi Reuters.
Românii, printre voluntarii care au construit case pentru ucraineni. Florin Mihali: Mobilizarea a fost extraordinară, într-o lună am reușit să construim 45 de locuințe provizorii
După ce le-au fost bombardate casele, 45 de familii din Ucraina au din nou un acoperiș deasupra capului. 80 de voluntari din toată lumea au mers în Ucraina pentru a le construi locuințe temporare. Printre ei și câțiva clujeni.
Olanda sistează primirea de refugiați
După ce a fost timp îndelungat un ţărm al speranței pentru refugiați, Olanda anunță că a sistat primirea migranților anul acesta și anul viitor. Nu mai are unde să îi cazeze și ultimele zile au fost un infern în față centrelor care ar trebui să le dea ajutor.
MAI: 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, până în prezent
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, în ultimele 24 de ore fiind depusă o singură cerere de azil în ţara noastră de către un cetăţean ucrainean, a informat duminică un comunicat al MAI.
Familii ucrainene din Harkov, Severodonetsk şi Odesa, cazate la o mănăstire catolică din Sighetu Marmaţiei
Mai multe familii ucrainene, provenite din zonele de conflict Harkov, Severodonetsk şi Odesa, au fost cazate la o mănăstire catolică din municipiul Sighetu Marmaţiei, a informat, miercuri, viceprimarul Daniela Oniţa Ivaşcu.

