Blocaj în reforma pensiilor speciale. Comisia Europeană recomandă Guvernului să modifice proiectul potrivit propunerilor Băncii Mondiale, Coaliția nu a luat încă o decizie

Comisia Europeană recomandă guvernului să nu meargă mai departe cu actualul proiect de lege al pensiilor speciale, ci să îl modifice potrivit propunerilor Băncii Mondiale. În coaliție, însă, e blocaj pe acest subiect. Grupul interministerial reunit azi la guvern n-a ajuns la nicio concluzie, în timp ce ministrul Fondurilor Europene amintește că unele țări și-au asumat să nu facă anumite reforme impuse prin PNRR.

Ministrul Marcel Boloș: Dacă iei decizia de reformare a sistemului de pensii speciale, atunci trebuie asumată și consecința migrării forței de muncă sau a destabilizării acestor mari servicii publice

Guvernanţii trebuie să modifice radical actualul proiect de lege privind pensiile speciale. În caz contrar, România riscă să piardă o sumă uriaşă din banii alocaţi prin programul PNRR. Reforma pensiilor speciale ar trebui făcută până cel târziu în luna iunie. Comisia Europeană sugerează că, în cazul pensiilor militare, rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45%, iar baza de calcul să fie raportată la veniturile din întreaga carieră. În acest moment, rata de înlocuire este de 65% din veniturile din ultimele 6 luni. România și-a asumat prin PNRR reformarea pensiilor speciale, care reprezintă acum o cheltuială anuală de aproximativ 0,8% din Produsul Intern Brut și nu respectă principiul general al contributivității.

Francezii continuă protestele în stradă față de reforma pensiilor. Autoritățile au interzis manifestaţiile în Place de la Concorde

Prefectura de poliție din Paris a interzis orice fel de manifestație publică în Place de la Concorde din Paris și pe străzile învecinate după ce noaptea trecută au avut loc tensiuni și ciocniri violente între forțele de ordine și manifestanți. Sindicatele din Franța continuă acțiunile de protest în încercarea de a forța guvernul să retragă legea de reformare a sistemului de pensii.

Guvernul Franței, vizat de două moţiuni de cenzură, în plină criză politică. Protestele au continuat în marile orașe din Hexagon

În Franța protestele violente au continuat azi-noapte, după ce guvernul a forțat adoptarea legii care crește vârsta de pensionare. La Paris au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine. Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, scufundat într-o criză politică după trecerea în forţă a reformei pensiilor care a amplificat furia socială şi a condus la încăierări în centrul Parisului, comentează AFP. 

Ultima Oră

Cele mai citite