record
Numărul global al persoanelor refugiate sau strămutate din cauza conflictelor din țările în care se aflau a ajuns la 70,8 milioane, un nou record încă de la înființarea Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în 1950, relatează site-ul agenției Dpa, citat de Mediafax.
A cântat la pian atârnat de o macara
Să cânți la pian fără cusur e o demonstrație de virtute.
Record de audiență pentru episodul final al serialului „Game of Thrones”
Ultimul episod al serialului de televiziune „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” a stabilit un nou record de audiență, 19,3 milioane de persoane urmărind show-ul duminică seară, în SUA, a anunțat producătorul HBO, citat de Reuters.
Prințesa Rapunzel are o sosie în Ucraina: O ucraineancă de 15 ani, al cărei păr blond măsoară 2 metri şi 35 de centimetri
Tânăra Olena din Ucraina este autoarea unui record mai puţin obişnuit: a devenit fata cu părul cel mai lung din lume. Are 15 ani şi plete blonde, lungi de 2 metri şi 35 de centimetri.
Cel mai scump tablou al lui Nicolae Grigorescu. “Tărăncuţă cu basma albă” a fost vândut cu 340.000 de euro
Nicolae Grigorescu redevine cel mai bine vândut artist pe piaţa locală. Un portret intitulat “Tărăncuţă cu basma albă” a fost adjudecat aseară la o licitaţie de artă din Capitală cu preţul record de 340.000 de euro.
Record de viteză pe Transfăgărășan. Triplul campion de raliuri al Angliei, Mark Higgins, a străbătut șoseaua în 41 de minute
Transfăgărășanul a fost străbătut în aproape 41 de minute. Acesta este recordul de viteză înregistrat zilele trecute, de triplul campion de raliuri al Angliei, Mark Higgins.
#eusuntromania Ocolul Pământului pe apă. Sorin Drugan a stabilit recordul pentru cea mai lungă perioadă de navigaţie singur
Ocolul Pământului este un vis. Şi nu îi aparţine doar lui Jules Verne. Este şi al lui Sorin Drugan, cel care a stabilit recordul pentru cea mai lungă perioadă de navigaţie în solitar. A traversat Oceanul Atlantic în 71 de zile. Pentru el a fost un manifest de întoarcere la natură, la valori pe lângă care noi trecem în goană. Pentru România a însemnat însă şi performanţă.
Nou record mondial la surf. Un brazilian s-a menținut pe un val înalt de aproape 25 de metri
Un atlet brazilian a stabilit un nou record mondial la surfing, după ce s-a menținut pe un val înalt de aproape 25 de metri.
Cel mai mare om de zăpadă din țară este la Bancu, în județul Harghita. Tinerii au muncit o săptămâna și jumătate ca să-l realizeze
Cel mai mare om de zăpadă din țară poate fi admirat în județul Harghita, la Bancu. E realizarea unor tineri ambițioși care, cu această ocazie, au curățat și toată zăpadă din sat. Uriașul înghețat e înalt cât un bloc cu 3 etaje și s-a muncit la el 10 zile.

