reciclare

Românii par dependenți de pungile de plastic, chiar dacă trebuie să le plătească. Autoritățile se gândesc să le interzică de tot. Deocamdată, e doar o propunere legislativă. Cert a că plasticul face foarte rău mediului. O pungă aruncată are nevoie de sute de ani pentru a se descompune.
Afacerile sociale ajută persoanele aflate în situaţii dificile
Pâine de casă, obiecte din argint sau alamă, bannere reciclate sau mărţişoare lipite pe lemn. Sunt doar câteva dintre produsele realizate în cadrul unor afaceri sociale, puse pe picioare în ultimii ani de români cu suflet. Aceştia au angajat şomeri, oamenii ai străzii sau femei abuzate.

Românii produc cele mai puține deșeuri municipale pe cap de locuitor din UE, dar nu le reciclează
Cu mai puțin de 300 de kilogram pe cap de locuitor România și Polonia au fost în 2015 țările din Uniunea Europeană cu cele mai mici cantități de deșeuri generate, la polul opus fiind Danemarca (789 de kilograme pe cap de locuitor), arată datele publicate luni de Eurostat.