Zona euro în zona de turbulențe. Franța se plasează în poziția de lanternă roșie, iar Germania nu e departe

Uniunea Europeană pare că e în recesiune. Din zona euro, datele pentru Franţa arată rău. Pe de altă parte, România ar putea avea o creştere economică minusculă faţă de aşteptări. Lucian Pîrvoiu a analizat toate aceste aspecte într-o intervenție pentru emisiunea "Mapamond", difuzată pe TVR INFO în fiecare duminică, de la ora 19.00.

Reuniune pentru analiza situației din zona euro. Prag de recesiune, cu perspectivă optimistă

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrupul) vor avea luni o reuniune la care vor trece în revistă situaţia economiei zonei euro, care este posibil să fi intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2023, dar care ar urma să revină în forţă în acest an graţie încetinirii inflaţiei, transmite EFE.

Ultima Oră

Cele mai citite