rdg
Secretele fostei securități a Germaniei comuniste, poliția politică, sunt pe cale să fie descoperite. Milioane de documente au fost distruse când a căzut zidul Berlinului. Nu le-au ars, ci le-au rupt. Proastă alegere!
MOMENT ISTORIC. Trei decenii de la unificarea Germaniei, una dintre cele mai importante etape ale istoriei europene de după 1945
La 3 octombrie 2020, se împlinesc 30 de ani de la momentul reunificării Germaniei, Berlinul devenind, la rândul său, un singur oraş.
Angela Merkel susține că restricțiile de la începutul pandemiei i-au amintit de viața ei din RDG
Angela Merkel a mărturisit vineri, în ajunul celei de a 30-a aniversări a reunificării Germaniei, că restricţiile pe care a trebuit să le impună la începutul pandemiei i-au adus aminte de viaţa ei în Republica Democrată Germană (RDG), relatează AFP.
Germania: Fosta RDG a recuperat în mare parte decalajul economic faţă de landurile din Vest
La 30 de ani de la reunificarea Germaniei, fosta Republică Democrată Germană (RDG) a recuperat în mare parte decalajul economic faţă de landurile din Vest. Însă rămâne în continuare mai puţin încrezătoare în instituţiile democratice, arată un raport anual publicat miercuri, informează AFP.

