40 de ani de la zborul singurului român în Spațiu | Cum i-a dus Dumitru Prunariu ceapă verde în Cosmos lui Vladimir Kovalenok

Acum 40 de ani, a zbura în Spațiu era o declarație politică pe cât era una științifică. Americanii ajunseseră de mult pe Lună, iar NASA începea era navetelor spațiale care se puteau refolosi pentru mai multe zboruri. Uniunea Sovietică dezvolta etapa stațiilor orbitale permanent locuite, care serveau drept baze științifice. În mai 1981, stația Saliut 6 era la final de carieră, după mai bine de trei ani de exploatare. Ultimul cosmonaut ne-sovietic care a urcat la bordul său a fost românul Dumitru Dorin Prunariu.

La coadă pentru Cosmos și șansa lui Dumitru Prunariu. 40 de ani de la zborul singurului român în spațiu

La 40 de ani de la zborul primului şi singurului român care a văzut Pământul de pe orbită, Dumitru Dorin Prunariu, refacem, la TVR, drumul spre un succes istoric. A fost însă o călătorie cu peripeţii în condiţiile în care Republica Socialistă, condusă de Nicolae Ceauşescu, ducea o politică externă care nu era mereu pe placul Uniunii Sovietice. Acest lucru a influenţat inclusiv participarea noastră la programul Inter-cosmos. A trebuit să stăm…la coadă.

Povestea singurului român care a văzut Pământul de pe orbită. 40 de ani de la zborul în Cosmos al lui Dumitru Prunariu

Câți oameni se află în spațiul cosmic în această clipă? Sunt șapte, toți la bordul Stației Spațiale Internaționale: trei americani, doi ruși, un francez și un japonez. Sunt acolo cu misiuni științifice care durează săptămâni sau luni de zile. Contextul în care ne punem această întrebare este aniversarea a 40 de ani de la zborul primului și singurului român care a văzut Pământul de pe orbită: Dumitru Dorin Prunariu.

A murit George Shultz, arhitect al diplomației americane, strateg în relațiile internaționale

A încetat din viață la 100 de ani unul dintre cei mai importanți secretari de stat americani, George Shultz, fost şef al diplomației în perioada 1982-1989. Shultz l-a convins pe președintele Ronald Reagan să adopte o nouă politică în relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică și să obțină, astfel, sfârșitul Războiului Rece. S-a opus vânzării de arme Iranului. După sfârșitul carierei politice, fostul secretar de stat a avut o amplă activitate didactică.

23 august, semnificaţii majore în istoria României şi sărbătoare naţională comunistă, timp de 45 de ani

Semnarea unui pact între Germania nazistă şi URSS, în 23 august 1939, a dus la declanşarea celei de a doua mari conflagraţii mondiale, iar, prin protocolul său secret, la ruperea Basarabiei din trupul României. Schimbarea de alianţă a României, din 23 august 1944, avea să scurteaze războiul şi să readucă Transilvania de Nord în graniţele ţării, această zi devenind sărbătoare naţională comunistă, cu semnificaţie puternic ideologizată.

Riscul unui nou Război Rece. Relațiile dintre SUA și Rusia sunt extrem de tensionate

Omenirea traversează una dintre cele mai periculoase perioade după Războiul Rece, iar Moscova și Washingtonul nu dau semne că relația dintre cele două mari puteri s-ar putea îmbunătăți. Cel puțin nu în viitorul apropiat. Iar incidentele care pot provoca o criză majoră sunt tot mai dese. Ce s-ar putea întâmpla ne spune Dragoș Tăbăran.

România va expulza un diplomat rus, în contextul otrăvirii unui fost spion rus la Londra. Val de expulzări în Europa și SUA

Peste 100 de diplomaţi ruşi expulzaţi din Europa şi Statele Unite! În semn de solidaritate cu Marea Britanie în cazul Skripal, 18 ţări, între care Statele Unite și Canada, au anunţat că expulzează agenţi ruşi de informaţii care lucrează ca diplomaţi. România expulzează şi ea un diplomat rus. Gesturi de o asemenea amploare nu au avut loc nici în timpul Războiului Rece. “Este manifestarea nebuniei politice colective”, a fost reacţia Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Londra a salutat răspunsul extraordinar al aliaților la adresa Rusiei.

Ultima Oră

Cele mai citite