război ucraina
Volodimir Zelenski a prezentat unor jurnalişti de televiziune adăpostul său temporar, unde locuieşte de la începutul războiului.
Washingtonul, convins că Beijingul ia în calcul să furnizeze echipamente letale pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina. Directorul CIA, William Burns, interviu pentru CBS: Ar fi un pariu riscant
Șeful CIA, William Burns, a declarat că Statele Unite sunt convinse că autoritățile din China iau în considerare varianta de furniza echipamente Moscovei, pentru a fi folosite în războiul din Ucraina. El a făcut această declarație la emisiunea "Face the Nation", de la CBS. "Nu vedem să fi fost luată deocamdată o decizie finală și nu avem nicio dovadă a unor livrări efective de echipament letal", a ținut să precizeze Burns.
O viață nouă, departe de casa din Harkov. Irina Kiricenko lucrează ca psiholog în Iași și face terapie cu copiii refugiați din Ucraina
24 februarie 2022 a schimbat destinele a milioane de ucraineni. Viață lor tihnită a fost dată peste cap când rușii au intrat cu bocancii de luptă în oraşele şi casele lor. O ţară întreagă s-a transformat în câteva ore într-un câmp de luptă. Disperați să-și salveze familiile, mulți au trecut granița în România. Câteva sute şi-au găsit adăpost la Iași.
Manifestații la Berlin și Bruxelles, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Poarta Brandenburg din Berlin la o manifestaţie pentru încheierea războiului în Ucraina, alte mii de protestatari participând în aceeaşi zi la Bruxelles la un marş împotriva invaziei ruse, transmit agenţiile DPA, AFP şi EFE, citate de Agerpres.
România a activat în noaptea invaziei ruse în Ucraina un plan de criză care a fost pregătit în avans. Explicațiile lui Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, invitat în emisiunea "Radar geopolitic"
România a activat în noaptea invaziei ruse în Ucraina un plan de criză care a fost pregătit cu o lună înainte. Partenerilor noștri occidentali nu le venea să creadă că Rusia va ataca, dar noi nu am fost surprinși, a declarat în exclusivitate la TVR INFO Vasile Dîncu, ministrul Apărării la acea dată, într-un dialog cu Loara Ștefănescu, jurnalist senior, realizatoarea emisiunii "Radar geopolitic". El a spus că a discutat imediat cu președintele României și a explicat ce a implicat planul activat de țara noastră.
Întâlnirea cu Volodimir Zelenski, un eveniment în sine pentru jurnaliști din întreaga lume, prezenți la Kiev în ziua în care s-a împlinit un an de când Rusia a invadat Ucraina. TVR, și de această dată, martor al istoriei
La finalul unei zile cu ceremonii şi momente emoţionante, preşedintele Ucrainei s-a întâlnit cu jurnaliştii din întreaga lume. O conferinţă maraton, desfăşurată într-un loc ţinut secret, şi în care presa a avut acces după ce a trecut de filtrele de securitate. Prezentă a fost şi echipa Televiziunii Române în Ucraina, care i-a şi adresat o întrebare preşedintelui Zelenski. Conferinţa nu a fost lipsită de momente inedite.
Echipa Știrilor TVR a ajuns la Herson, unde se aud explozii puternice, surprinse și în transmisiunea în direct. Orașul este atacat constant de forțele ruse
Echipa TVR este în continuare în Ucraina. Țara a fost în ultimele 24 de ore ținta a zeci de lovituri cu rachete rusești. Lupte grele se dau mai ales în zona Bahmut și pe frontul de est. Echipa TVR a ajuns sâmbătă în Herson. În timpul transmisiunii pentru Ora de știri, s-au auzit bombardamente pe fundal.
Joe Biden: Îi trimitem lui Zelenski ceea ce armata noastră experimentată crede că are nevoie acum. Are nevoie de tancuri. Are nevoie de artilerie. Nu există bază care să justifice furnizarea de F-16 acum
"Ucraina nu are nevoie deocamdată de avioane de luptă F-16", a declarat preşedintele Biden pentru ABC. Washingtonul a aprobat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina. În acelaşi timp, la Kiev au ajuns şi primele tancuri occidentale Leopard 2. Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au impus noi sancţiuni Rusiei, ce vizează peste 120 de persoane şi entităţi, inclusiv producători iranieni de drone, companii ce activează în sectoare precum metalurgia sau producţia de semi-conductori.
Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii impun sancțiuni de anvergură Moscovei. Intermediarii europeni acuzaţi că au contribuit la ocolirea sancţiunilor precedente, printre cei incluși pe listă
Noul pachet de sancţiuni impus Rusiei de Uniunea Europeană, la un an de la începutul războiul în Ucraina, vizează 121 de persoane şi entităţi, inclusiv producători iranieni de drone, în timp ce Statele Unite au adoptat un nou set de sancţiuni ce include şi intermediari europeni, relatează AFP.

