UPDATE Sorina Pintea a fost dusă din nou din arest la o unitate medicală, pentru un control. Ea avea lacrimi în ochi și mergea cu greutate, susținută de polițiști

Sorina Pintea a părăsit pentru a doua oară arestul și a ajuns la Policlinica MAI din Capitală. Fostul ministru al Sănătății s-a simțit rău și marți, așa că i-a fost aprobat din nou transferul, pentru investigații de specialitate. Ea a fost consultată de medici timp de mai bine de o oră, după care s-a întors în arestul central.

Reacții politice după ce Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru funcția de premier. Marcel Ciolacu: Este evident faptul că președintele României dorește o continuare a crizei politice

Florin Cîţu este noua propunerea a președintelui ţării pentru a forma un guvern. Klaus Iohannis a avut discuții cu toate partidele parlamentare, după ce Ludovic Orban a renunțat la formarea unui nou cabinet, în urma deciziei CCR. Noul premier desemnat nu este însă pe placul celor de la PSD, care au anunțat că nu-l vor vota. În schimb, PNL încearcă să obțină o majoritate parlamentară. Alianța USR-PLUS se mai gândește.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru funcția de prim ministru

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, miercuri seara, pe Florin Cîțu, pentru funcția de premier. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care șeful statului le-a avut cu liderii partidelor parlamentare. La Palatul Cotroceni a fost reluată azi procedura desemnării unui prim ministru. Președintele Klaus Iohannis a avut o nouă rundă de consultări rapide cu delegațiile partidelor parlamentare. Scena politică rămâne însă tensionată, pentru că noul premier nominalizat trebuie să își formeze o echipă și să se prezinte în parlament pentru validare.

Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Sunt trei propuneri: Cristian Diaconescu (PMP), Dacian Cioloș (USR-PLUS) și Victor Ponta (Pro România)

Președintele Klaus Iohannis a avut, astăzi, consultări cu toate partidele parlamentare, pentru desemnarea unui nou premier, după ce învestitura guvernului Orban 2 a fost abandonată ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Au fost făcute trei propuneri de premier: Cristian Diaconescu (PMP), Dacian Cioloș (USR-PLUS) și Victor Ponta (Pro România). PNL și PSD nu au făcut nicio propunere.

Ultima Oră

Cele mai citite