proteste sănătate
Încă o grevă generală ar putea avea loc luna viitoare. De această dată, în spitale. Câteva sute de sindicaliști au pichetat Ministerul Sănătății, nemulțumiți de salarii și de modul în care se calculează sporurile și orele de gardă. Sindicaliștii SANITAS acuză guvernul că își încalcă angajamentele asumate. Abia mâine merg să discute cu premierul Nicolae Ciucă și viitorul șef al Guvernului, Marcel Ciolacu.
Biologii și chimiștii au pichetat Min. Sănătății. Eliminarea unui document care atestă competențe pentru analize, principala nemulțumire
Zeci de biologi, chimişti şi biochimişti au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii, nemulţumiţi de diferenţele salariale. Se plâng şi de un proiect de lege ce ar elimina obligativitatea unor competenţe suplimentare pentru personalul care face analize medicale. Timp de mai bine de două ore şi-au strigat nemulţumirile, au fost la negocieri, iar săptămâna viitoare se vor întâlni cu ministrul Sănătăţii.
Legea salarizării se modifică. Angajații cărora le-au scăzut veniturile vor primi sume compensatorii
Legea salarizării intrată în vigoare anul trecut se modifică. S-a ajuns aici după scandalul iscat în sistemul sanitar odată cu noile grile: 7000 de angajați s-au trezit că au venituri mult diminuate. Sindicatele din sănătate au negociat dur cu autorităţile, au amenințat cu greva dacă Guvernul nu alocă mai multe fonduri pentru salarii. "Suntem mulţumiţi. Negocierile au luat notă de trecere", au spus, la finalul întâlnirii, sindicaliştii.
Pe 8 mai, cu două zile înaintea grevei generale, vor avea loc noi negocieri cu sindicaliștii din Sănătate
Săptămâna viitoare, oficiali din guvernul României se vor întâlni cu reprezentanți ai sindicaliștilor din Sănătate, a anunțat la începutul ședinței săptămânale a executivului premierul Viorica Dăncilă.
Miting de protest al Sanitas în Piața Victoriei. Deși sunt promisiuni din partea Guvernului, calendarul protestelor nu se schimbă
Mii de angajaţi din sănătate au ieşit în stradă, în faţa Guvernului, nemultumiţi că sporurile au fost limitate. Asta a dus la scăderi salariale chiar şi de 1.500 de lei pentru asistente, infirmiere, biologi şi brancardieri. După mai multe ore de discuţii cu autoritățile, liderii de sindicat au anunțat că există promisiuni ca, luna următoare, niciun angajat din sistem să nu primească salarii mai mici decat în februarie. O infirmieră a leşinat la protest şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Premierul, despre situația din Sănătate: Am hotărât formarea unui grup de lucru care să analizeze problemele semnalate
Primul ministru Viorica Dăncilă a spus că, în urma discuțiilor cu managerii de spitale pe tema situației salariilor din Sănătate, a decis crearea unui grup de lucru din care să facă parte atât membri ai Guvernului, cât și reprezentanți ai spitalelor. "Consider că trebuie să analizăm fiecare situație în parte și să venim cu răspunsuri concrete și corecte"- a spus Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de guvern.
Angajații din Sănătate nu renunță. O nouă zi de proteste la Iași, Craiova și în fața Ministerului Muncii
Salariile mai mici și plafonarea sporurilor din sănătate supără în continuare angajații din spitale. Vineri dimineața, zeci de asistente, infirmieri și brancardieri de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, dar și de la Spitalul Județean de Urgență Craiova au declanșat proteste. Biologii, chimiștii și biochimiștii care lucrează în spitalele publice au protestat în fața Ministerului Muncii. Dacă Executivul nu va găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor, protestatarii ameninţă că vor bloca activitatea.
Sanitas anunță un mare miting în Capitală pe 26 aprilie și grevă generală pe 11 mai. Programul protestelor
Astăzi, Consiliul Național Sanitas a decis programul de proteste: 26 aprilie - miting; până pe 6 mai se definitivează lista semnăturilor pentru grevă; 7 mai - grevă de avertisment; 11 mai - grevă generală.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la TVR: Salariile medicilor și asistenților medicali au crescut, dar legea prevede limitarea sporurilor
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susține că s-a ținut de cuvânt în privința creșterilor salariale. Demnitarul a reacționat astfel față de protestele recente de la marile spitale din țară. Precizările au fost făcute aseară, la emisiunea România 9 de la TVR 1.

