Greva în școli continuă, pentru a treia săptămână, la fel și protestele în stradă ale profesorilor. Negocierile dintre Guvern şi sindicate sunt blocate. Ministrul Educației ia în calcul echivalarea competenţelor la Bacalaureat dacă acest conflict nu se încheie în două zile. În timp ce stresul și emoțiile celor care dau examene luna aceasta cresc, sindicaliștii pregătesc încă un miting de amploare în Capitală.
A fost grevă de avertisment în multe școli din toată țara. Timp de două ore, angajații din Educație au oprit lucrul și s-au limitat doar să-i supravegheze pe elevi. Fără vreo activitate didactică. Salariile reprezintă principala nemulțumire a dascălilor, care așteaptă măriri promise încă de acum doi ani. Reprezentanții sindicaliștilor vor avea vineri o întâlnire cu premierul.