protecţia consumatorului
Alimentele cumpărate de pe marginea drumului, de la comercianţii ambulanţi, adevărate pericole publice. Ţinute în soare, în condiții improprii, brânza, ouăle, laptele, fructele și legumele, deşi mai ieftine decât în magazine, ne pot costa sănătatea. În București, pe străzile din jurul blocurilor și pieţelor, oferta este variată, iar clienții nu lipsesc. Comisarii de la Protecția consumatorului și medicii ne avertizează: consumul produselor ţinute în căldură ne trimite direct în spital!
Peşte depozitat şi procesat în condiţii improprii şi fără documente de provenienţă, la două firme care lucrează cu restaurante sau magazine de pe litoral
Mari nereguli descoperite de inspectorii sanitari la două firme care vând peşte restaurantelor sau unor magazine de pe litoral. Aceştia au găsit peşte depozitat şi procesat în condiţii improprii şi fără documente de provenienţă.
Sute de zboruri anulate sau întârziate, pasageri nevoiți să doarmă în aeroporturi. Informații insuficiente la ghișee, nervi întinși la maximum. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului fac verificări la companiile aeriene
Protecţia Consumatorului a declanșat verificări la companiile aeriene pentru că de la începutul anului s-au adunat peste 7.000 de zboruri anulate sau întârziate, iar călătorii au depus sesizări în cascadă. Cele mai multe reclamații sunt pentru companii low cost. Reprezentanții acestora nu au comentat anunţul inspectorilor de la Protecţia Consumatorului, deşi TVR le-a solicitat un punct de vedere.
Lege nouă în Spania: Clienții companiilor vor putea opta pentru a vorbi la telefon cu o persoană, și nu cu un robot. Plângerile la furnizorii de servicii de gaz, electricitate sau apă trebuie rezolvate în două ore
Spaniolii nu vor mai aştepta mai mult de trei minute la telefon pentru a intra în legătură cu serviciul pentru clienţi al companiilor sau instituţiilor publice. De asemenea, vor putea opta pentru a vorbi cu o persoană reală şi nu cu un robot. În plus, timpul pentru soluţionarea problemelor va fi redus la jumătate.
Vânzarea produselor cu dublu standard de calitate, interzisă, dar cu excepții. ANPC propune o bază de date a etichetelor
De azi, în România se aplică reguli noi pentru o protecție mai eficientă a consumatorilor, dar şi amenzi mai mari pentru comercianții care încalcă legea. Vânzarea produselor cu dublu standard de calitate e interzisă, cu unele excepții. În plus, magazinele online sunt obligate să ia măsuri astfel încât recenziile pentru produsele pe care le vând să fie autentice și să nu înşele potenţialii clienţi.
Parcurile, la control. Verificările au scos la iveală aparate de joacă și de fitness deteriorate, mese de tenis sparte
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au controlat trei dintre cele mai mari parcuri din Capitală: Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului.
ANPC: Număr de WhatsApp pentru urgenţele consumatorilor
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, pune la dipoziţia consumatorilor, începând de luni, 7 februarie, un număr special de telefon, respectiv 0790.219.551, folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp, pentru sesizarea neregulilor cu caracter de urgenţă, informează Agerpres.
Medicul Radu Ţincu, la TVR: Astăzi nu mai vorbim despre intoxicaţii acute. Efectele cumulative pe termen lung ale poluanţilor le găsim în cea mai gravă patologie pe care o avem astăzi, cancerul
Astăzi, la Inspiră România, s-a discutat despre alimentele care pot conţine substanţe toxice. Fiecare dintre noi ne dorim să consumăm mai multe legume şi fructe pentru a ne menţine sănătoşi, dar poluarea şi chiar intervenţia omului ne pot aduce în farfurii adevărate bombe pentru organism. Despre aceste subiecte, au discutat profesoara Nastasia Belc, şefa Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, Radu Ţincu, medic primar terapie-intensivă şi toxicologie şi vicepreşedintele ANSVSA Mihai Ponea.
A început curățenia generală în Halele Obor, închise de inspectorii ANPC. "Am găsit acolo un haos de nedescris"
Vitrine frigorifice vechi de 20 de ani și nefuncționale, galantare ruginite sau pline de mucegai, carne și produse lactate expirate. Sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de inspectorii ANPC la ultimul control făcut în Halele Obor din Capitală. Peste 11 tone de alimente au fost retrase de la comercializare și distruse. Activitatea halei, cu excepția celei de pește, a fost suspendată pentru următoarele cel mult 6 luni. Dacă problemele vor fi remediate mai devreme, hala va putea fi redeschisă chiar în următoarele săptămâni.

