protecţia animalelor

O barză rănită a fost salvată după ce poliţiştii ieşeni au fost informaţi de un bărbat din comuna Voineşti că aceasta se află în extravilanul localităţii.

Dosar penal în cazul unui bărbat din Odorhei care își ținea vitele în condiții precare. Acesta riscă să rămână fără ele și să nu mai poată creşte animale între 1 şi 5 ani
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Harghita i-au întocmit dosar penal unui bărbat din zona Odorhei, care îşi ţinea vitele în condiţii precare, nu le hrănea suficient şi nu le asigura îngrijiri medicale, anunță agenția de presă Rador.

Un tânăr care își antrena câinii să atace animalele din vecini a fost reținut
Un tânăr de 18 ani, din Piatra Fântânele, județul Bistrița Năsăud, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pentru că îşi antrena câinii să atace animalele din vecini.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a făcut plângere la DNA, acuzând suspciuni la cumpărarea unor ambulanțe veterinare la Protecția Animalelor. În 2019, ASPA a cumpărat ambulanțe de 780.000 de lei
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut plângere la Direcția Națională Anticorupție (DNA), acuzând „nereguli grave” descoperite de Corpul de Control la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Edilul spune că ar fi vorba despre suspiciuni privind achiziționarea unor ambulanțe veterinare, însă nu dă alte informații. Un document din 2019 de pe site-ul ASPA arată achiziționarea unor ambulanțe în valoare de 780.000 de lei.
Doi ponei folosiţi pentru atragerea turiştilor, salvaţi de poliţiştii din Năvodari. Proprietarii, amendaţi cu 3.000 de lei
Doi ponei, exploataţi abuziv, pentru bani, au fost salvaţi de poliţiştii din Năvodari.
Doi pensionari din judeţul Iaşi au omorât un uliu, pasăre protejată de lege. Infracţiunea se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de până la 25.000 lei
Doi pensionari din judeţul Iaşi riscă să meargă la închisoare pentru că au omorât un uliu, specie protejată de lege.
Spania înăsprește pedepsele pentru maltratarea animalelor
Stăpânii abuzivi ai animalelor din Spania vor putea fi trimiși la închisoare. De asemenea, în noua lege vânzarea animalelor în magazine va fi interzisă, iar grădinile zoologice și delfinariile vor fi transformate în centre de recuperare a animalelor sălbatice.
Zeci de păsări protejate prin lege, descoperite la vânzare într-o piaţă din Constanţa
În colivii erau, printre alţii, sticleți, scatii şi canari oferiţi la prețuri între 15 și 20 de lei.
Mai multe instituţii din Braşov care se ocupă cu protecţia animalelor caută soluţii pentru necuvântătoare
De Ziua Internaţionala a Animalelor, reprezentanţii mai multor instituţii care se ocupă cu protecţia necuvântătoarelor s-au întâlnit la Braşov să găsească soluţii pentru a avea mai multă grijă de speciile care au nevoie. Din discuţii a reieşit că unele instituţiile nu au încă infrastructura necesară pentru a proteja complet animalele şi este foarte necesar sprijinul organizaţiilor de profil.