Israelul a detectat sâmbătă dimineață încă cinci proiectile trase din Liban. au fost declanșate sirenele într-o zonă extinsă din nord, a anunțat armata israeliană, citată de CNN.
Mai multe persoane din comuna Bujoreni au fost evacuate din gospodăriile lor, marţi, după ce muncitorii care săpau un şanţ în apropiere au descoperit mai multe elemente de muniţie, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Descoperire neașteptată, în timpul unor lucrări de asfaltare. 168 de proiectile de artilerie din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite de muncitori, în timp de amenajau terenul pe care urmau să-l asfalteze, în localitatea Liești.
Un proiectil exploziv de calibru o sută de milimetri a fost găsit vineri după-amiază, pe un câmp, din localitatea Dobreni, de o femeie care îşi curăţa terenul pe care avea plantate legume, potrivit Agerpres.
Alertă la Drobeta Turnu Severin, după ce o tânără a descoperit la un tomberon mai multe elemente de muniție militară. Este vorba despre 2 proiectile de 20 - 25 de cm lungime şi o grenadă defensivă.
Peste 300 de proiectile de diferite calibre au fost descoperite, luni, la Sihlea, de muncitorii unei firme care executau lucrări de cercetare pe traseul Autostrăzii Moldovei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit Agerpres.
Un mare producător de arme ucrainean a anunţat marţi că a început fabricarea de proiectile de calibru 125 pentru tancuri de generaţie sovietică, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi majoreze capacităţile militare pentru o contraofensivă împotriva forţelor invadatoare ruse, transmite Reuters.
Dronele înarmate israeliene folosesc bombe gravitaţionale care nu fac zgomot sau fum în cădere, ceea ce le face greu de anticipat sau evitat de către inamic, iar cel mai mare model de astfel de dronă poate transporta până la o tonă de muniţie, relatează joi agenţia Reuters, citând armata israeliană.
Echipa care lucrează la șantierul autostrăzii A7, în comuna prahoveană Râfov, satul Sicrita, unde va fi realizat un nod rutier cu autostrada A3, a găsit mai multe proiectile explozive.