A doua zi cu disconfort termic crescut. Oamenii preferă să stea în parc, la umbră, decât în casele încinse

A doua zi de foc în jumătatea de vest a ţării, cu temperaturi şi mai mari decât cele atinse ieri. S-au înmulţit furtunile de vară, însă valul de căldură sahariană va persista şi în zilele următoare. Pentru că e sfârşit de săptămână şi cei mai mulţi români sunt liberi, evadarea din case a fost primul gând cu care s-au trezit. Cele mai căutate au fost ştrandurile.

METEO: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Vreme instabilă şi perioade cu zile și nopți mai reci decât în mod normal

Vremea va continua să fie instabilă în următoarele două săptămâni, când se vor semnala perioade cu zile și nopți mai reci decât în mod normal pentru luna mai, la care se adaugă precipitații destul de consistente, dar și intervale cu temperaturi peste norme, ce vor atinge chiar și 26 de grade Celsius, în Muntenia, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, publicată luni, valabilă pentru perioada 8 - 21 mai 2017.

METEO. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Vreme caldă şi intervale cu averse în majoritatea regiunilor

Vremea se va încălzi în primele zile ale lunii mai în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor ajunge și până la 27 de grade Celsius, peste cele normale în această perioadă din an, însă nu vor lipsi precipitațiile, sub formă de averse, în special în intervalele 3 - 5 mai și 7 - 9 mai, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 1 - 14 mai 2017.

METEO. Cum va fi vremea până pe 9 aprilie. Valori termice normale şi precipitații, în primele zile din aprilie

Vremea se va încălzi în următoarele zile, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu temperaturi ce vor atinge pe timpul zilei și 20 de grade Celsius în unele regiuni, în timp ce ploile vor fi prezente în ultimele două zile din martie, dar și în primul interval din luna aprilie, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 27 martie - 9 aprilie 2017.

Prognoza ANM. Vremea pe următoarele 2 săptămâni. Schimbări majore. Temperaturile ajung la 12 grade în Muntenia și 13 grade în Oltenia

Temperatura aerului va fi în creștere în următoarele două săptămâni, valorile medii diurne urmând să atingă 12 grade în Muntenia și 13 grade în Oltenia, în timp ce precipitațiile, mai ales sub formă de ploaie, vor fi prezente în majoritatea zonelor începând din 20 februarie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 13 - 26 februarie 2017, publicată luni.

Vreme rece în majoritatea regiunilor ţării. Cod galben de viscol în judeţele Caraş-Severin, Călăraşi şi Constanţa

Meteorologii au actualizat, marţi, atenţionarea de cod galben. Astfel, trei judeţe - Caraş-Severin, Călăraşi şi Constanţa - mai rămân, până joi, la ora 10:00, sub avertizarea de cod galben de intensificări ale vântului şi temporar viscol. Ninsorile vor fi, în general, slabe cantitativ în sudul și sud-estul ţării, spun meteorologii. De asemenea, până joi seara, este în vigoare o informare meteo de intensificări ale vântului şi zăpadă spulberată în 11 judeţe din ţară.

Un nou val de ninsori. Cod galben în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi, Constanţa

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare de cod galben de ninsori moderate cantitativ şi temporar viscol pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi, Constanţa. Frigul revine, însă, în majoritatea regiunilor. O informare meteo de intensificări ale vântului şi ninsori slabe va fi valabilă de la noapte în toată ţara, până joi, la ora 20:00. În Capitală, la noapte şi în prima parte a zilei de marţi, ninsorile vor fi slabe cantitativ.

Ultima Oră

Cele mai citite