METEO. Vreme caldă la început de an

Miercuri, vremea se va menține caldă, cu atmosferă însorită în cea mai mare parte a țării. Însă în regiunile intracarpatice și în sud-est, la un momentan dat se va înnoră și va ploua slab, iar la munte la altitudini mai mari de 1700 de metri vor fi ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.

De săptămâna viitoare scad temperaturile

Vremea de primăvară va continua să fie prezentă pe parcursul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor, însă de săptămâna viitoare valorile termice vor scădea

Vreme caldă în noaptea dintre ani şi în prima săptămână din ianuarie

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în noaptea dintre ani în cea mai mare parte a ţării, dar şi în prima săptămână din ianuarie, iar zăpada va mai fi prezentă doar la altitudini de peste 1.500 de metri, a precizat, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

METEO. Vremea se menține caldă în majoritatea regiunilor

Vineri, vremea se va menține caldă în majoritatea regiunilor, cu atmosferă însorită și câțiva nori prin vest, dar nu sunt șanse de ploaie. Vântul se va intensifica în zona montană, în nord-vest și centru iar temperaturile maxime se vor încadra intre 6 și 15.

ANM: Vreme mai caldă în toate regiunile ţării în această saptămână

Cu toate că mulți dintre oameni ar fi preferat să avem parte de un Crăciun alb, anul acesta bucureștenii au vreme de primăvară în prima zi de Crăciun. Temperatura aerului va avea valori cu peste 10 grade mai ridicate decât mediile climatologice, cu o maximă de 16 – 17 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35 – 45 km/h.

METEO. Vremea caldă pentru această perioadă, dar cerul va rămâne acoperit și va ploua în nordul, vestul și centrul țării

O zi fară prea mult soare, dar vremea arată bine pentru data din calendar. Marți, vremea va fi caldă pentru această perioadă, însă cerul va rămâne acoperit de nori și va ploua în nordul, vestul și centrul țării, iar în zona montană vor fi precipitații mixte și tot pe aici se va depune polei. Vântul se va intensifica la munte dar și în nord-est iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade.

Ultima Oră

Cele mai citite