Luni 7 iulie 2025 | București 29˚C / Senin

Profesorii din România, mânați de vocație, dar speriați de salarii și birocrație

Profesorii care au obținut note peste 7 la Titularizare şi au avut norocul să existe posturi libere şi-au luat, azi, repartiţiile. Pleacă la drum cu un salariu de 3.600 de lei pe lună, cu o mie mai puţin faţă de promisiunile guvernanţilor făcute în timpul grevei de anul trecut. Vor câştiga, anual, chiar şi de cinci ori mai puţin faţă de colegii din Uniunea Europeană.

Proba scrisă a examenului de definitivat. Media minimă de promovare a examenului este 8

Peste 8.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, sesiunea 2024, programată miercuri în 42 de centre de examen, primele rezultate urmând să fie anunţate pe 30 iulie. Potrivit unei informări a Ministerului Educaţiei, proba începe la ora 9.00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 - 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă). Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7.30 - 8.00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate). "Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe site-ul dedicat şi la avizierele centrelor de examen", se precizează în informare. Disciplinele de examen/specializările cu un număr mare de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.599 de candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.488 candidaţi), educaţie fizică şi sport (753 de candidaţi) şi matematică (376 de candidaţi), conform sursei citate. Toate spaţiile destinate desfăşurării acestui examen (sălile în care se desfăşoară proba, precum şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc.) sunt monitorizate audio-video. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline. "Primele rezultate vor fi afişate în data de 30 iulie, în centrele de examen şi pe pagina dedicată. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20.00) şi 31 iulie (până la ora 12.00). Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 6 august", se spune în informarea Ministerului Educaţiei. Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). "Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin accederea la definitivarea în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare", conform informării. Ministerul Educaţiei precizează că pentru a putea participa la proba scrisă candidaţii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: - efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; - să deţină pentru anul şcolar în curs calificativul "Bine" sau "Foarte bine"; - minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. "Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori", se mai arată în informare.

Statutul Elevului, în dezbatere. Sală specială pentru elevii care deranjează ora. Fără telefoane în timpul cursurilor

Statutul elevului, propus de Ministerul Educației și pus în dezbatere publică, a ajuns motiv de controversă. Una dintre propuneri se referă la trimiterea elevilor care deranjează orele într-o sală specială, unde vor sta supravegheați de un cadru didactic. Nu este o sală de detenție, a precizat ministerul, după ce au apărut mai multe comentarii cu privire la această prevedere.

Ultima Oră

Cele mai citite