Laura Codruța Kovesi: Protocolul cu SRI nu e de colaborare, ci de cooperare instituțională. S-a aplicat și când Daniel Morar a condus DNA

Șefa DNA reacționează după desecretizarea protocolului semnat în 2009 de Parchetul general cu Serviciul Român de Informații. Ea susține că era necesară existența unui protocol de cooperare cu SRI, document pe care ea l-a semnat la vremea respectivă în calitate de procuror general. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Europa FM. Kovesi spune că în urma cu 9 ani parchetele nu aveau echipamente pentru interceptări.

Bilanț la DNA. Laura Codruța Kovesi: 3800 de dosare soluționate în 2017. O treime din inculpați au avut funcții de conducere

Suntem departe o revocare a șefei DNA, este mesajul transmis de șeful statului la bilanțul pe anul trecut al Direcției Naționale Anticorupție. Klaus Iohannis a făcut referiri și la evaluarea făcută de ministrul Justiției, pe care a catalogat-o drept una subiectivă, tendențioasă și partizană. Șefa DNA a vorbit din nou despre atacurile la adresa direcției, dar a prezentat și concluziile activității de anul trecut: bugetele instituțiilor continuă să fie fraudate, prejudiciile nu se recuperează, iar șefii nici măcar nu cer acest lucru. Tudorel Toader a lipsit de la eveniment.

Laura Codruța Kovesi: Simţim cu toţii, cel puţin de peste un an şi jumătate, că suntem efectiv sub un asalt

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că atât ea, cât şi colegii ei simt de peste un an şi jumătate că se află "sub un asalt" în ceea ce priveşte activitatea pe care o desfășoară. La o dezbatere privind legile justiției organizată marți seară de Grupul pentru Dialog Social, Kovesi a subliniat că, aşa cum nu există direcţii speciale de investigare a infracţiunilor poliţiştilor sau primarilor, nu îşi are rostul nici o direcţie specială care să investigheze infracţiunile magistraţilor. Procurorul şef al DNA a mai arătat că "niciodată pentru legile Justiţiei nu a existat o comisie specială".

Ultima Oră

Cele mai citite