prinţul William
Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Kate, au publicat două fotografii noi cu fiul lor cel mic, Louis pentru a marca a cincea aniversare a sa.
Prinţul William, aflat în vizită în Polonia, s-a întâlnit cu președintele Duda și a mulţumit trupelor şi populaţiei pentru ajutorul oferit Ucrainei
Prinţul William al Marii Britanii s-a întâlnit joi, la Varşovia, cu preşedintele polonez Andrzej Duda, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Polonia, ocazie cu care a mulţumit trupelor şi populaţiei pentru sprijinul acordat Ucrainei în conflictul cu Rusia, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Prințul William a făcut o vizită surpriză trupelor britanice și poloneze din apropierea graniței ucraineano-poloneze. "Sunt impresionat de pasiunea lor și de hotărârea de a apăra libertățile noastre comune"
Prințul William al Marii Britanii a făcut miercuri o vizită rară și neanunțată în Polonia, unde s-a întâlnit cu trupele britanice și poloneze staționate în apropierea graniței ucraineano-poloneze și a lăudat "cooperarea lor în sprijinul poporului ucrainean și al libertății sale", transmit CNN și site-ul oficial al Familiei Regale britanice.
Controversata carte autobiografică a Prințului Harry a fost pusă în vânzare
Mult aşteptatul şi mult controversatul volum autobiografic al prinţului Harry a fost lansat oficial în Marea Britanie. La miezul nopţii, unele librării și magazine au deschis special pentru acest eveniment. Titlul cărţii - Rezerva - face trimitere la rolul pe care l-a avut Harry în linia succesorală la tronul britanic. Cartea se găsește deja și în România.
Prinţul Harry şi-a apărat într-un interviu TV volumul său de memorii: „Îmi iubesc familia şi o voi iubi mereu. Nimic din ceea ce am scris nu a fost făcut cu intenţia de a-i răni sau de a le face rău”
Prinţul Harry şi-a apărat într-un interviu de televiziune, difuzat duminică, volumul său de memorii, pe care îl consideră 'necesar' şi din care anumite paragrafe ameninţă să dezbine şi mai mult familia regală din Marea Britanie cu patru luni înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea, informează AFP.
Prințul Harry a recunoscut că a consumat cocaină când avea 17 ani
În autobiografia sa, Spare, care va fi lansată săptămâna viitoare, Ducele de Sussex a explicat că a consumat cocaină când avea 17 ani, „pentru a se simți diferit”.
Prinţul Harry îl acuză pe fratele său, William, că l-a trântit la podea în timpul unei dispute: „Am aterizat pe bolul câinelui, care s-a spart sub spatele meu, iar cioburile m-au tăiat”
Prinţul Harry, aflat în conflict cu familia regală britanică, îl acuză pe fratele său, William, că l-a trântit la podea în timpul unei dispute în 2019, potrivit unui fragment din viitoarea sa carte, obţinut miercuri de cotidianul The Guardian, informează AFP.
Prințul Harry ar vrea să se împace cu tatăl și fratele său. Dezvăluiri inedite în interviul care va fi difuzat pe 8 ianuarie
Îmi vreau tatăl și fratele înapoi, a mărturisit Printul Harry într-un interviu acordat înainte de lansarea cărții sale autobiografice.
Primul mesaj de Crăciun al Regelui Charles al III-lea: Credința în lumina stelei de la Betleem, o credinţă în capacitatea extraordinară a fiecărei persoane de a influenţa cu bunătate şi compasiune vieţile celorlalţi
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a rostit primul său mesaj de Crăciun în calitate de suveran. El i-a adus un omagiu mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care s-a stins din viaţă pe 8 septembrie.

