"Prima Casa' se transformă în "O familie, o casă" și se va adresa îndeosebi românilor cu venituri limitate

Programul "Prima Casă" se modifică! Are de acum un nou nume: "O familie, o casă" și va fi destinat doar celor cu venituri reduse și cu vârstă maximă de 55 de ani. Avansul va rămâne 5%, iar prețul locuinței nu va putea depăși 70 de mii de euro. Dezvoltatorii imobiliari susțin că prin introducerea plafonelor va încuraja doar achiziția de garsoniere și apartamente mici, mai ales în orașele mari.

O casă, doar un vis. Volumul creditelor ipotecare, în scădere cu 18 la sută în trimestrul al doilea

Băncile dau tot mai greu împrumuturi pentru achiziția unei locuințe. Volumul creditelor ipotecare a scăzut cu 18 la sută în trimestrul al doilea al anului, față de aceeași perioadă din 2018. Sunt cifre oficiale, care îi îngrijorează pe economiști. Iar cauzele, spun aceștia, sunt limitarea gradului de îndatorare și incertitudinile legate de evoluția indicelui de referință care a înlocuit ROBOR.

Prima Casă devine program social, iar perioada pentru achitarea împrumutului se reduce la maximum 20 de ani. Care sunt celelalte modificări

Dacă nu v-ați luat încă o locuință prin programul "Prima Casă", ar trebui să vă grăbiți. Guvernul modifică criteriile de acordare a creditelor prin acest program. Va fi unul social și nu vor mai putea accesa bani cei cu venituri mari, iar termenul pentru achitarea datoriei poate fi de maximum 20 de ani, față de 30, cât este în prezent. În schimb, dobânda ar urma să fie una fixă și va fi diferențiată în funcție de câți membri are familia.

Locuințe cu mobilă și bicicletă cadou. Programul "Prima Casă" va fi schimbat, dezvoltatorii au oferte speciale

Reduceri de peste 10%, mobilă din partea casei și biciclete cadou. Sunt doar câteva dintre ofertele generoase pregătite de dezvoltatorii imobiliari pentru a-i atrage pe clienți, într-un context incert. Programul "Prima Casă" va fi modificat și nimeni nu știe cât de avantajos va fi, pe termen lung, noul indice după care sunt calculate dobânzile la creditele în lei.

Îmbătrânesc în casa părinților. Raport Eurostat: băieții stau cu părinții până la 30 de ani, fetele până la 25 de ani

Tinerii României se desprind cu greu de casa părintească, arată datele Eurostat. Acasă la mama și la tata până la 25 și chiar 30 de ani, își ratează însă startul în viață. Psihologii atrag atenția că un astfel de comportament le poate pune probleme serioase la serviciu și dificultăți în relația de cuplu. Tinerii susțin însă că ajung într-o astfel de situație pentru că salariile de la noi nu le permit o independență rapidă.

Ultima Oră

Cele mai citite