Românii nu-și mai umplu cămările pentru iarnă. Murăturile, zacusca sau compoturile, prea scumpe pentru portofelele gospodinelor

Românii nu-și mai umplu cămările pentru iarnă. Prețurile tot mai mari ale produselor îi determina să se gândească de două ori înainte să cumpere legumele sau fructele necesare pentru murături, zacuscă sau compoturi. În piețe, cei mai mulți oameni iau marfă în cantități mici sau cumpără la bucată, iar comercianții spun că vânzările sunt și mai mici decât anul trecut. Temperaturile foarte mari au dus la o reducere semnificativă a producției de legume, susțin producătorii, ceea ce face că prețurile la raft să fie tot mai mari. Iar odată cu majorarea tarifelor, puterea de cumpărare a românilor a scazut.

Lucrări agricole mai scumpe, prețuri mai mari la piață

Scumpirea fără precedent a motorinei şi a îngrăşămintelor chimice dă peste cap planurile fermierilor, chiar la începutul campaniei agricole de primăvară. Producătorii agricoli reclamă că nu au bani suficienţi ca să facă lucrările de sezon, cum şi-ar dori. Aşa că se aşteaptă la recolte mai mici, dar şi la preţuri mai mari pentru consumatori. Specialiştii avertizează că şi importurile vor fi mai scumpe, dar ministrul Agriculturii dă asigurări că România nu se confruntă cu o situaţie de criză.

Frigul de afară scumpeşte legumele româneşti

Răcirea bruscă a vremii în acest început de octombrie îi obligă pe legumicultori să își încălzească solariile mai devreme decât o făceau în mod normal. Ca să nu îşi piardă recolta, temperatura din solarii nu trebuie să scadă sub 20 de grade ziua şi sub 10 grade noaptea. Bani mai mulţi cheltuiţi pentru încălzire, înseamnă şi creşterea preţului la vânzare.

Inflația a scăzut ușor. Rata anuală a coborât la 3,9 la sută în august

Inflația a dat ușor înapoi luna trecută. Și a ajuns la 3,9 la sută, față de 4,1, cât era în iulie. Și asta pentru că s-au ieftinit alimentele, în principal legumele şi fructele proaspete. S-au scumpit însă citricele și alte fructe meridionale, dar și ouăle, tutunul și țigările, transportul interurban şi cel aerian. Față de finalul anului trecut, alimentele sunt totuși mai scumpe cu peste 3%. Economiștii atrag atenția că tendința este sezonieră. Banca Națională prognozează că inflaţia va creşte din nou în ultimele luni ale anului şi va ajunge la 4,2%.

Cartofii, în topul scumpirilor. INS: Prețurile au crescut cu peste 32% în ultimele 4 luni

Cartofii sunt regii scumpirilor din piață. Prețurile au crescut cu peste 30% de la începutul anului. Numai luna trecută, majorările au fost de 5 procente. Producătorii autohtoni avertizează că tendința se va menține până spre sfârșitul lunii iunie, când va ajunge la vânzare noua producție. Și celelalte legume s-au scumpit cu mai mult de 20%, după cum arată statistica oficială. Nu e de mirare, așadar, că și inflația crește încet, dar sigur.

Producție întârziată. Cartofii noi vor ieși cu o lună mai târziu

Vom găsi cartofi noi în piețe cu cel puțin o lună întârziere: la final de iunie, în timp ce anul trecut îi puteam gusta încă din mai. De vină este vremea extremă de luna trecută. La Lungulețu, în cel mai mare bazin legumicol din țară, unele pământuri sunt încă sub ape. Pe alocuri, agricultorii se chinuie să pună cartofii, deși solul este încă moale.

Ultima Oră

Cele mai citite