Premierul Viorica Dăncilă: Luptăm pentru un portofoliu important de comisar european. "Energia, transporturile, mediul ar însemna foarte mult"

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la Antena 3, că România trebuie să lupte pentru a obţine un portofoliu important de comisar european. Șeful executivului a menționat că pentru ţara noastră Energia, Transporturile și Mediul ar însemna foarte mult. De asemenea, premierul a spus că România nu a dus până la final mandatul de comisar pe Politică regională şi că ar putea să solicite încă o dată acest portofoliu.

Premierul așteaptă răspunsul președintelui în legătură cu trei propuneri de miniștri

Astăzi ar trebui să aflăm dacă președintele Klaus Iohannis acceptă sau nu propunerile făcute de prim-ministrul Viorica Dăncilă pentru posturile de miniștri ai Justiției, Fondurilor Europene și pentru Românii de Pretutindeni. Potrivit unor surse, premierul ar fi discutat ieri cu președintele și despre acest subiect. Luiza Gireadă știe mai multe.

Mihaela Triculescu și Adriana Cotel au fost demise de la șefia ANAF, respectiv a CNAS. Ambele erau apropiatele lui Darius Vâlcov

Schimbările din Guvern, după demisia lui Darius Vâlcov, nu s-au oprit aici. Mihaela Triculescu, șefa ANAF, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă și înlocuită cu Mirela Călugăreanu. Iar Adriana Cotel a fost demisă de la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și în locul ei a fost numit provizoriu Răzvan Teohari Vulcănescu.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis președintelui Klaus Iohannis noile nume pentru 4 portofolii din guvern. Titus Corlățean, propus vicepremier

Șeful executivului, Viorica Dăncilă, i-a transmis miercuri după-amiază președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri  pentru portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministru al Justiției, ministru al Fondurilor Europene și pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni.

Ziua NATO, celebrată cu certuri în Parlament. Replici tăioase între președintele țării și liderii PSD, la ședința solemnă

Parlamentul a sărbătorit 15 ani de la aderarea României la NATO, pe fondul unor acuzații și replici tăioase între președintele Iohannis, pe de o parte, și Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă de cealaltă parte. Șeful statului a acuzat puterea de diletantism și de faptul că periclitează situația țării, în timp ce liderii PSD au anunțat că vor răspunde cu altă ocazie.

Ordonanța 114, sub semnul întrebării. Premierul Viorica Dăncilă va discuta cu miniștrii înainte de a lua o decizie

Soarta Ordonanței 114, care cuprinde şi așa numita "taxă pe lăcomie", e incertă. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că așteaptă punctele de vedere ale miniștrilor, pentru a stabili dacă va fi modificată sau nu. Anunțul vine după ce ministrul de Finanțe și Călin Popescu Tăriceanu s-au contrazis în privința eventualelor schimbări ale actului normativ.

Premierul Viorica Dăncilă, despre criza de la CE Oltenia: Am cerut situația stocurilor de cărbune, o analiză a situației minerilor și soluții de modernizare a complexului

Primul ministru Viorica Dăncilă a prezentat primele măsuri care vor fi luate pentru rezolvarea crizei de la Complexul Energetic Oltenia: "am dispus următoarele măsuri: să-mi fie prezentată de urgență situația stocurilor de cărbune, comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situației minerilor, a veniturilor lor și a condițiilor de lucru, precum și soluții de modernizare a CEO. Corpul de Control să înceapă în această dimineață o acțiune de verificare la această societate". Premierul a spus că având aceste date va putea lua deciziile care se impun.

Ultima Oră

Cele mai citite