UPDATE Sorin Cîmpeanu: Bursele de performanță vor crește de 5 ori și cele de merit se vor dubla

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri, că în şedinţa de guvern a fost adoptată o hotărâre privind stabilirea cuantumului minim al burselor, diferenţiate pe categorii. Astfel, bursele de performanţă vor creşte de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei, iar bursele de merit se vor dubla, de la 100 la 200 de lei. În acelaşi timp, va creşte plafonul de la care acestea vor putea fi acordate: de la media 8,50 la media 9,50.

Liber la pelerinaje și procesiuni religioase, cu respectarea măsurilor de protecție

Autorităţile au dat liber la organizarea pelerinajelor și procesiunilor religioase, dar cu respectarea măsurilor de protecție. O veste bună pentru credincioși, care anul trecut nu au putut participa la aceste evenimente. Mai ales că în 22 mai va avea loc pelerinajul credincioşilor romano-catolici de Rusalii, la Şumuleu Ciuc.

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile, fără noi măsuri restrictive

Guvernul a adoptat, joi seară, hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, din data de 14 noiembrie. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că măsurile care vizează prevenirea şi controlul infecţiilor cu SARS-CoV-2 prevăzute sunt, pe fond, similare cu cele în vigoare.

Ultima Oră

Cele mai citite