Podul NATO de la Voila, dat în folosință după patru ani de așteptare. Localnicii și militarii scapă de ocolul chinuitor
După patru ani de șantiere, blocaje și așteptări, noul pod de peste râul Olt de la Voila a fost dat în folosință. Investiția este considerată strategică, pentru că asigură legătura între DN1, stația CFR și baza militară NATO de la Cincu, unde este dislocat Grupul de Luptă al Alianței condus de Franța.
Podul este vital pentru tranzitul vehiculelor grele, inclusiv al blindatelor NATO, dar și pentru locuitorii din zonă, care în ultimii ani au fost nevoiți să folosească rute ocolitoare neasfaltate.
Cu o lungime de 93 de metri și o lățime de aproape 14 metri, noul pod a fost proiectat să reziste un secol. A fost testat cu o încărcătură de 240 de tone.
Convoaiele militare speciale vor avea nevoie de aprobări și calcule suplimentare, la fel ca pe orice alt drum național.
Inițial, constructorul promisese finalizarea până la 31 decembrie 2021. Întârzierile au venit din cauza unor obstacole neprevăzute – studii geotehnice incomplete, modificări de soluții tehnice și lentoarea în obținerea avizelor pentru demolarea vechiului pod, construit în 1956.
Podul vechi, construit în 1956, se degradase şi nu putea susţine greutatea vehiculelor militare. A fost demolat prin explozie controlată şi s-a construit un pod nou.
În tot acest timp, circulația s-a desfășurat pe drumuri ocolitoare, multe dintre ele neamenajate. Reprezentanții comunei spun că au făcut lucrări de reparații, dar condițiile au fost dificile.
Podul nou a costat aproximativ 30 de milioane de lei, dublu față de cât se estimase în 2021. Cu toate acestea, autoritățile consideră că este un proiect esențial pentru infrastructura strategică a regiunii și pentru logistica militară.

