portul militar Constanţa
A fost sărbătoare în toate porturile din țară, unde zeci de mii de oameni au venit la ceremoniile organizate de Ziua Marinei. Curioșii au admirat navele gătite de sărbătoare și marinarii îmbrăcați în uniforme de paradă. În Brăila, localnicii s-au bucurat din plin de jocurile marinărești și de demonstrațiile militare de pe faleză. În Neamț, pentru prima dată, scafandrii militari au făcut exerciții demonstrative în fața Barajului Bicaz.

Semnificația ridicării pavilionului, geacului și marelui pavoaz, la bordul navelor militare. De ce se trag 21 de salve de tun
Manifestările din portul militar Constanța au debutat cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului și marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Național al României și tragerea a 21 de salve de tun. Comandorul Cornel Tănăsescu, de la Statul Major al Forțelor Navale, a explicat care e semnificația acestor simboluri.

Președintele Klaus Iohannis: Începând cu 2023, vom face un efort pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare, de la 2% la 2,5%. Fondurile, pentru modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale
Președintele României a declarat, de Ziua Marinei, că astăzi "este necesar un nivel superior de ambiție", inclusiv în domeniul apărării, "pentru a face față provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat". "De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%", a spus șeful statului. El a adăugat că aceste fonduri vor fi folosite "pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri".

Premierul Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea graniţelor subliniază necesitatea unei armate moderne
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, luni, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei Române, că securitatea regiunii este vitală pentru securitatea noastră, iar conflictul din apropierea graniţelor subliniază, o dată în plus, necesitatea ca România să aibă o armată modernă, cu echipamente de ultimă generaţie.

ZIUA MARINEI Parada navelor militare, la manifestările din Portul Militar Constanța. La ceremonii au participat președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă
La malul mării, peste 15 mii de oameni au fost prezenți la ceremoniile de Ziua Marinei. Localnici și turiști au mers să vadă navele pregătite de sărbătoare şi s-au bucurat din plin de spectacolul de pe mare şi de pe faleză. Ziua Marinei este marcată în România de 120 de ani fără întrerupere. "A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viață care presupune multe sacrificii, dar și nenumărate satisfacții și împliniri", a spus șeful statului, în discursul său. Cu această ocazie, TVR a pregătit premiere şi ediţii speciale.
Ziua Porților Deschise în portul militar Constanța. Oaspeți de toate vârstele la bordul Navei Școală Mircea
Ziua Porților Deschise în Portul Militar a atras în Constanța mii de oameni din toate colțurile țării. Toți au pătruns, pentru câteva ore, în lumea Forțelor Navale Române. Militarii au găzduit publicul pe fregate, remorchere și la bordul Navei Școală Mircea. Cu mic, cu mare, vizitatorii s-au putut bucura și de tehnica de luptă a militarilor: de la echipamente ale scafandrilor, la arme. S-au urcat și la bordul unui elicopter Puma Naval.
Bricul Mircea a ridicat ancora. 100 de cadeți români și germani s-au îmbarcat pe nava școală
Au fost momente emoționante, luni, în Portul Militar Constanţa. Nava Şcoală Mircea a ridicat ancora şi a pornit într-un marş internaţional de instrucţie. Au urcat la bord o sută de cadeţi români şi germani. Timp de o lună, vor parcurge două mii de mile marine, vor vizita trei porturi şi vor învăţa să înfrunte valurile, furtunile şi dorul de casă.