portul Constanţa

Portul Constanţa a devenit o alternativă crucială pentru exporturile de cereale ale Ucrainei, însă experţii din industrie şi analiştii avertizează că volumul cerealelor care vor trece prin acest port ar urma să se dubleze faţă de recordul istoric şi vor apărea întârzieri de câteva luni odată cu apropierea recoltei interne de cereale, transmite Reuters.

Acordul de asociere a Ucrainei la Mecanismul de Interconectare European urmează a fi semnat pe 5 iunie
Acordul de asociere a Ucrainei la Mecanismul de Interconectare European urmează a fi semnat pe 5 iunie, a declarat, joi, la Bucureşti, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, la Constanța. Bani europeni pentru modernizarea infrastructurii feroviare din portul Constanța, proiectarea și construirea podului rutier Ungheni
Aproape 50 de milioane de euro pentru prima fază a modernizării căii ferate de acces în și din portul Constanța. Suma vine de la Comisia Europeană, în condițiile în care modernizarea portului este considerată esențială. Ministrul Transporturilor susține că majoritatea liniilor ferate din port au fost reabilitate în ultimul an.
O navă din Cehia s-a scufundat în Portul Constanța după ce a lovit un vas sub pavilion românesc
Incident naval grav în Portul Constanța! O navă din Cehia s-a scufundat în această dimineață în Dana 96, după ce a lovit o altă navă sub pavilion românesc.
Ministrul Economiei: România va avea o nouă fabrică de pulberi. Există banii necesari și s-au încheiat parteneriate de colaborare cu SUA și Coreea de Sud
O nouă fabrică de pulberi pentru muniție va fi construită în România. Ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarat, aseară, la TVR Info, că există banii necesari și s-au încheiat, deja, parteneriate de colaborare cu SUA și Coreea de Sud. Ministrul a mai subliniat că pandemia și războiul au dus la crearea și implementarea unui plan de dezvoltare a industriei românești, care ține cont de noile realități, iar dependența de importuri trebuie diminuată.
Sute de vagoane vechi ale CFR Marfă au fost mutate din portul Constanța pentru că blocau circulația. Traficul de mărfuri a crescut după ce a început războiul în Ucraina
Sute de vagoane vechi, care blocau circulația feroviară în portul Constanța, au fost mutate. Operaţiunea a durat aproape un an. Decizia de a crește operaționalitatea portului a fost luată după începerea războiului din Ucraina, pentru a putea face faţă traficului crescut de mărfuri, în special cereale şi produse petroliere.
Performanță pentru Portul Constanța: Anul trecut a înregistrat un trafic mai mare cu 12%
Performanță istorică pentru Portul Constanța, care a devenit anul trecut cel mai important din Europa. Principala poartă maritimă a României a înregistrat un trafic mai mare cu 12%. Cele mai mari cantități ajunse în port au fost de cereale - românești și ucrainene - care au fost trimise mai departe peste hotare.

60 de milioane de euro de la UE pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa şi construcţia podului de la Ungheni
Uniunea Europeană a decis să sprijine cu 616 milioane de euro un număr total de 35 de proiecte care vor permite investiţii în infrastructuri cheie care pot fi utilizate atât în scop civil cât şi militar, un lucru important având în vedere agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

CFR | Portul Constanţa: 35 de linii şi 75 de aparate de cale noi, redeschise circulaţiei
Portul Constanţa - Prioritatea I a fost finalizată, 35 de linii şi 75 de aparate de cale noi fiind redeschise circulaţiei, informează CFR SA. Totodată, Prioritatea 2 care are trei loturi a fost demarată.