Polonia: război hibrid la frontiera NATO și a UE. Belarus a trimis migranți într-un depozit de lângă graniță

Criza migranților este cea mai mare tentativă de destabilizare a Europei din ultimii 30 de ani, acuză Varșovia. Premierul Poloniei a dezvăluit că Belarus a schimbat tactica. Migranții atacă acum în grupuri mici zone din frontiera comună, eliberată de taberele mari. Premierul Poloniei s-a întâlnit cu liderii statelor baltice, pentru coordonarea eforturilor privind apărarea frontierei UE.

Presiuni diplomatice în legătură cu criza de la frontiera dintre Belarus și Polonia. Migranții sunt evacuați de la frontiera UE

Migranții de la frontiera dintre Belarus și Polonia au fost mutați la un centru de primire din apropiere. Evacuarea principalelor tabere din câmp reprezintă o evoluție majoră în criza devenită o confruntare atipică est-vest. Autoritățile poloneze au precizat că mici grupuri au mai încercat să forțeze frontiera în timpul nopții. În același timp, sute de migranți au fost deportați în Irak cu avioane speciale. În urmă cu puțin timp, președintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic cu Alexandr Lukașenko despre criza migranților.

NATO, sprijin pentru Polonia în criza migranților de la frontieră

NATO sprijină Polonia în criza migranților de la frontiera cu Belarus. Moscova a sărit în apărarea Minskului. Încordarea din teren, unde grupuri de migranți taie porțiuni din gardul de sârmă ghimpată, atacă cu pietre forțele poloneze, care ripostează cu tunuri cu apă, are ecou în mediul diplomatic. 7 polițiști au fost răniți în aceste violențe, iar 8 migranți și-au pierdut viața de la începutul crizei, una foarte gravă la frontiera UE.

"Atenţiune, atenţiune! Dacă nu respectaţi ordinele, s-ar putea recurge la forţă împotriva dvs!" Polonia ar putea cere invocarea articolului 4 din tratatul NATO, din cauza crizei migranților de la granița cu Belarus

Din cauza crizei de la frontiera cu Belarus, Polonia ar putea cere invocarea articolului 4 din tratatul NATO. Dacă se simte amenințat, un stat membru poate cere consultări la nivelul Alianței. De săptămâni întregi, mii de migranți din Orientul Mijlociu încearcă să forțeze intrarea dinspre Belarus în Polonia. Occidentul acuză regimul lui Aleksander Lukașenko de un atac hibrid asupra Uniunii Europene.

VIDEO. Forţele de securitate poloneze au făcut uz de gaze lacrimogene împotriva migranţilor la frontiera cu Belarus

Forţele de securitate poloneze au făcut uz de gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi grenade asurzitoare împotriva migranţilor masaţi în apropierea satului Kuznica, la frontiera cu Belarus, după ce aceştia au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine poloneze, a comunicat marţi Ministerul Apărării de la Varşovia, informează AFP şi EFE.

Ultima Oră

Cele mai citite