A îmbrăcat un tricou cu însemnele Poliției și a încercat să-i amendeze pe șoferi. Falsul polițist a fost ridicat în scurt timp de oamenii legii

Un tricou cu însemnele Poliției și mult tupeu. De atât a avut nevoie un tânăr din Timișoara care a vrut să se dea drept om al legii și să oprească mașinile pentru control. Problemele lui au început însă când mai mulți șoferi și-au dat seama de farsă și l-au luat la întrebări. Acum bărbatul trebuie să dea explicații adevăraților polițiști.

Scandal amoros cu un fost șef de poliție

Scandal amoros la Timișoara, în care ar fi implicat un fost șef din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Acesta e acuzat de fosta amantă de șantaj și folosirea tehnicilor din dotarea instituției pentru a o obliga să se întoarcă la el. Femeia, mamă a trei copii, susține că a primit chiar amenințări cu moartea și se teme pentru siguranța ei și a familiei.

Ultima Oră

Cele mai citite