pod Dunăre
Lucrările la drumul de legătură către podul peste Dunăre stagnează în județul Brăila la trecerea la nivel cu calea ferată. Pasajul peste liniile CFR este aproape gata însă doi stâlpi trebuie mutați. În timp ce reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin că vina aparține constructorului, surse din compania constructoare spun că era obligația statului să mute acei stâlpi.
Lucrările la podul peste Dunăre, care va face legătura între județele Galați, Brăila și Tulcea, în etapa finală de execuție
Încă puțin și podul peste Dunăre care va face legătura între județele Galați, Brăila și Tulcea va fi gata. Deși sunt în întârziere, Ministerul Transporturilor anunță că lucrările au intrat în etapa finală de execuție la podul peste Dunăre. Șoferii însă ar putea trece Dunărea pe pod abia la începutul verii. Asta dacă vremea va permite turnarea asfaltului.
Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila: constructorii au montat ultimul segment de tablier metalic. Este cel mai mare pod din România și al doilea din Europa
Construcția podului peste Dunăre de la Brăila a intrat în linie dreaptă. Ultimul tablier a fost montat marți și în acest moment există o legătură terestră între județele Tulcea și Brăila. Până la sfârșitul acestui an, podul va fi deschis circulației rutiere. Rămâne însă problema drumului de acces. Va fi turnat asfalt doar în zona de urcare pe pod, iar cei 23 de kilometri de pe ambele maluri ale Dunării vor fi gata în anii ce vin.
Podul peste Dunăre de la Brăila va fi gata în decembrie, cu câteva luni înainte de termen
Terminarea cu câteva luni mai repede a podului este promisiunea constructorilor. Ei instalează acum componentele metalice pe care urmează să fie turnat asfaltul. Ca să se poată circula pe pod anul acesta, e nevoie şi ca drumurile de acces să fie gata la fel de repede.
Construcția podului peste Dunăre, într-o nouă etapă - montarea elementelor care unesc drumul cu structura metalică. În februarie, tablierele care vor forma podul vor fi aduse cu barjele de la șantierul naval din Brăila
Podul peste Dunăre de la Brăila a intrat într-o nouă etapă. Se montează primele elemente care vor uni drumul cu structură metalică de peste fluviu. Vor fi aşezate la baza podului, pe ambele părţi ale Dunării. Constructorii spun că în vara anului viitor vor începe probele de rezistenţă şi de trafic, iar podul va fi gata în decembrie 2022, cu câteva luni mai devreme decât termenul final.
Au fost construite picioarele celui mai mare pod rutier suspendat din țară, dintre Brăila și Tulcea
Cel mai înalt pod rutier suspendat din România, care se construiește între Brăila și Tulcea, începe să prindă contur. Picioarele, înalte de aproape 200 de metri, se pot observa pe cele două maluri ale Dunării. Pentru susținerea întregului ansamblu se vor folosi 81 de mii de kilometri de cabluri de oțel. Practic, ar putea înconjura Pământul de două ori.
Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila sunt în grafic
Peste 3 ani, Dunărea va putea fi traversată, la Brăila, pe pod, şi nu cu bacul. Lucrările sunt în grafic, iar constructorii promit să îl termine până în 2023. Mai trebuie urgentate procedurile de expropriere a terenurilor de pe viitoarea șosea care va face legătura cu Drumul Național 2.
În trei ani vom avea pod peste Dunăre, la Brăila, promit autoritățile
Un pod peste Dunăre e visul, de zeci de ani, al şoferilor nevoiţi să traverseze, în fiecare zi, fluviul cu bacul, ca să ajungă la Tulcea. Constructorii promit că va fi gata în trei ani. Vorbim despre cel mai complex proiect de infrastructură al statului român de după Revoluţie.
România va avea un pod gigant peste Dunăre, la Brăila
România va avea un pod gigant peste Dunăre, la Brăila. Contractul pentru ridicarea construcției a fost semnat luni.
- 1
- 2