Un videoclip cu o pisică, transmis de NASA de la 30 de milioane de kilometri distanţă de Pământ

Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) a Statelor Unite pare să fi cedat, la fel ca numeroşi internauţi, în faţa videoclipurilor cu pisici. Însă, după ce a realizat un astfel de videoclip, NASA l-a trimis, bineînţeles, într-un mic ocol prin spaţiu - la aproximativ 30 de milioane de kilometri distanţă, relatează marţi AFP.

Astronomii au descoperit şapte planete "prăjite" de steaua pe care o orbitează

În sistemul nostru solar, mica şi stâncoasa planetă Mercur este cea care orbitează cel mai aproape de Soare, fiind în permanenţă "prăjită" de radiaţiile acestuia, de şapte ori mai intense decât cele pe care le experimentăm pe Pământ. Pe baza datelor obţinute cu ajutorul telescopului spaţial Kepler al NASA, retras din funcţiune, astronomii au identificat şapte planete ce orbitează în jurul unei stele din galaxia noastră Calea Lactee şi care suferă de pe urma unei energii radiante emanate de steaua lor chiar mai brutală decât în cazul planetei Mercur, transmite Reuters.

O planetă care se îndreaptă spre sfârșitul ei oferă o posibilă privire asupra sfârșitului Pământului

Astronomii au detectat pentru prima dată o planetă îndepărtată care se apropie periculos de mult de sorele său îmbătrânit, potrivit unui studiu publicat luni și care oferă o posibilă imagine despre cum ar putea sfârși Pământul. Situată la 2.600 de ani lumină de Pământ, Kepler-1658b este o planetă de mărimea lui Jupiter, potrivit Le Figaro.

Ultima Oră

Cele mai citite