Medicamentul care dă speranță bolnavilor de cancer pulmonar

Un medicament aprobat în Uniunea Europeană acum un an dă speranțe bolnavilor. Vorbim despre un tratament pentru anumite tipuri de cancer pulmonar, care a reușit să își demonstreze eficacitatea și în spitale, nu doar în testele clinice.

Pneumonia "ambulantă", prezentă în tot mai multe țări europene. Cei mai afectați sunt copiii și adolescenții

O penumonie cu manifestări mai puțin obișnuite își face loc în tot mai multe țări europene. Unii specialiști o pun în legătură cu valul de îmbolnăviri din China, din ultimele săptămâni. Afecțiunea a fost botezată penumonie ambulantă, din cauză că primele simptome apar chiar și la 4 săptămâni de la incubaţie şi sunt asemănătoare unei răceli. Cei mai afectați sunt copiii de vârstă școlară și adolescenții.

Educatoare din Ploiești, diagnosticată cu tuberculoză. Copiii au fost testați, iar rezultatele sunt așteptate săptămâna viitoare

Situație îngrijorătoare la o grădiniță din Ploiești, unde una dintre educatoare a fost depistată cu tuberculoză, o boală foarte contagioasă. Educatoarea a venit la grădiniță și în perioada în care se simțea rău, însă după diagnosticare s-a internat. Toți copiii au fost testați, iar rezultatele vor fi gata săptămâna viitoare.

Dr. Beatrice Mahler: Incidența tuberculozei în România a fost, anul trecut, de 39,5 cazuri la 100.000 de locuitori. La persoanele care au beneficiat de screening, incidența a fost de șase ori mai mare

Incidenţa tuberculozei în România a fost anul trecut de 39,5 cazuri la 100.000 de locuitori, iar, la persoanele care au beneficiat de screening, incidența a fost de șase ori mai mare, a atras atenția dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta", potrivit Agerpres. 

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a creat un site despre cele mai frecvente boli respiratorii, iar pacienții pot interacționa gratuit cu medicii

Ajutor nepreţuit pentru pacienții cu boli pulmonare. Spitalul Victor Babeș din Timișoara a creat un site unde bolnavii se pot documenta despre cele mai frecvente afecțiuni ale aparatului respirator și pot interacționa, gratuit, cu medicii specialiști. Platforma online, creată cu resurse proprii, este o premieră la nivel național și pune la dispoziție informații despre boli care afectează din ce în ce mai mult populația României.

Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta": Surprinzător modul în care sindromul post-COVID este prezent la pacienţi care au avut forme uşoare. Afectarea pulmonară este ca cea a persoanelor care au mai mult de 20 de ani de fumat

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, consideră că este surprinzător modul în care sindromul post-COVID îşi face simţită prezenţa la pacienţii care au avut forme uşoare, mulţi dintre aceştia acuzând la evaluare tuse, oboseală la efort, infecţii respiratorii repetate.

Explozie de cazuri de pneumonie comunitară. Medicii recomandă purtarea măștii în spațiile aglomerate

S-au înmulțit pneumoniile comunitare, chiar dacă ne apropiem de vară, iar de obicei boala se răspândea mai devreme. Sunt chiar mai multe cazuri decât înainte de pandemie. Persoanele cu imunitatea slăbită sunt mai expuse: 15 la sută e rata de mortalitate la cei cu comorbidităţi. Medicii recomandă ca persoanele care au simptome respiratorii şi tuşesc să poarte masca de protecţie, ca să nu-i infecteze pe cei din jur.

Ultima Oră

Cele mai citite